Se anunță o săptămână cu instabilitate atmosferică accentuată

by Dana B.

Săptămâna începe cu instabilitate atmosferică accentuată. În anumite zone vor fi şi furtuni în adevăratul sens al cuvântului, iar din loc în loc se vor strânge cantităţi importante de apă.

Aversele însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi mai frecvente în sud-vest, precum şi în zonele montane şi deluroase. Tot aici, cantităţile de apă vor fi destul de importante şi va putea apărea grindina.

Valorile de temperatură, potrivite pentru această perioadă, vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi 24 de grade Celsius în nord-vest.
Cerul se va înnora trecător în Capitală şi mai ales după-amiaza vor fi condiţii de averse şi, posibil, descărcări electrice. Temperaturile nu vor reuşi să treacă 22 de grade Celsius, iar vântul va sufla cel mult moderat. În Bucureşti, ploile îşi vor vor face din nou simţită prezenţa de marți seară şi ar putea continua până miercuri spre prânz. Totodată sunt aşteptate tunete, fulgere şi unele răbufniri ale vântului. Valorile de temperatură vor fi puţin mai ridicate decât cele normale şi vor ajunge la 26-27 de grade Celsius.
Soarele va sta mai mult ascuns la munte şi pe suprafeţe destul de mari vor fi ploi de scurtă durată, fenomene electrice şi răbufniri ale vântului. Local, cantităţile de apă vor fi destul destul de însemnate şi se vor menţine condiţiile de grindină.  În ceea ce priveşte maximele termice, acestea se vor opri la 14 grade pe Valea Prahovei şi la Stâna de Vale.
Norii nu vor lipsi de la mare în perioada următoare, însă şanse mai mari pentru ploi de vară vor fi abia spre mijlocul săptămânii viitoare. În aer, temperaturile vor mai creşte puţin şi vor ajunge miercuri şi joi la 23 de grade Celsius, dar în apă mării nu se vor înregistra mai mult de 21 de grade.

Vremea fi în general instabilă, dar caldă pe parcursul zilei de marți. La început, ploile torenţiale, acompaniate de frecvente descărcări electrice, vânt intens şi grindină vor fi prezente special în jumătatea vestică a ţării, iar după apus vor apărea şi în celalte zone. Miercuri, furtunile se vor retrage spre regiunile vestice, nordice, nord-estice şi centrale, în timp ce temperaturile vor mai pierde un grad, două.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments