Se anunță noi restricții în valul 5 al pandemiei de Coronavirus

by Adrian Pavel

Autoritățile ar putea decide, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), noi restricții și măsuri pentru a contracara efectele valului 5 al pandemiei de Covid-19 în țara noastră.

Printre măsurile propuse se numără purtarea obligatorie și corectă a măștii chirurgicale sau tip FFP2 în toate spațiile publice închise și deschise, dar cu anumite excepții.

Măştile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România. Guvernul ia în calcul şi şomajul tehnic, în aşteptarea valului 5. Noile măsuri sunt deja pe masa Executivului, după creşterea alarmantă a cazurilor COVID în ţara noastră.

 

Măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii, iar elevii ar putea fi testați în școli și ar putea primi măști gratuite.

Măştile recomandate de specialişti au cinci straturi, faţă de trei straturi cât au măştile protecţie obişnuite.

Acestea asigură o protecţie mai mare, iar în cazul în care o persoană este infectată face ca virusul să nu fie transmis atât de uşor, deoarece acoperă mult mai bine nasul şi gura. Pe de altă parte şi cei care le poartă sunt mai protejaţi.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii susţine că acestea sunt mult mai eficiente şi asta pentru că filtrează mult mai bine aerul.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate