Scumpiri în lanț, în prima lună a anului, la produsele cu adaos comercial plafonat

by Andreea Radu

Prețurile a nouă categorii de produse alimentare de bază din lista celor pentru care se aplică un adaos comercial plafonat s-au mărit în ianuarie față de decembrie cu până la 3%, potrivit b1tv.ro. În luna ianuarie 2024, au fost rapotate scumpiri la nouă dintre cele 14 produse alimentare pentru care se aplică OUG 89/2023 privind privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare și pentru care INS raportează date. Prețul mediu al fructelor proaspete a crescut cu 3,3% față de luna anterioară și cu 9,9% față de ianuarie 2023, menținându-se trendul ultimelor luni.
De asemenea, legumele și conservele de legume s-au scumpit cu 3,2% față de decembrie și cu 8,7% față de perioada similară a lui 2023. Cartofii s-au scumpit și ei cu 2,7% într-o singură lună ajungând să coste cu 9,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Carnea de porc s-a scumpit și ea ușor, cu 1,7% față de decembrie și cu 10,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Aceasta după o ieftinire de 0,6% în decembrie 2023 față de noiembrie 2023, ceea ce a însemnat un pls de 9,4% în decembrie 2023 față de perioada similară a anului anterior.
Laptele de vacă este, de asemenea, cu 1,3% mai scump decât în decembrie, dar cu 4,79% ieftin decât în ianuarie 2023, în timp ce ouăle erau în ianuarie cu 1% mai scumpe decât în decembrie și cu 0,65% mai ieftine decât în perioada similară a anului trecut.
Totodată, raportat la luna anterioară, în ianarie 2023, INS a mai consemnat scumpiri la carnea de pasăre (0,5%), brânza de vacă telemea (0,83%), pâine (0,1%).
Au fost însă și produse care s-au ieftinit în ianuarie față de decembrie. Este vorba despre mălai ( minus 3,72%), ulei (2,07%), făină (1,29%), zahăr (0,51%), margarină ( 0,48%).

Facebook Comments