”SCRISUL PE AXA TIMPULUI”, VERNISAJ GĂZDUIT DE MUZEUL DE ARTĂ ARAD

by Dana B.

În cadrul expoziţiei organizate de profesorii logopezi de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad (CJRAE) vor avea loc atelierele „Scrierea sumeriană” şi „Găseşte artefactul”, dedicate elevilor de clasa a IV-a.

„Scrisul pe axa timpului” se vrea a fi o expoziţie interactivă în care valoarea științifică a informațiilor prezentate se adaptează grupei de vârstă căreia îi sunt dedicate activitățile, fiind transpusă într-o activitate de învățare experiențială și transdisciplinară. Printre altele, elevii vor avea ocazia să folosească maşina Braille, maşina de scris, să simtă punctele de la codul Braille, să audă mesaje în codul Morse sau să vizualizeze online manuscrise cu valoare inestimabilă.

Important de menţionat faptul că expoziţia poate fi vizitată până în data de 30 aprilie iar atelierele (trei/zi, de la orele 9.00, 10.30 şi 12.00) vor fi deschise până în data de 21 aprilie.

Pentru participarea la ateliere este necesară programare la numărul de telefon 0736123510. Elevii vor fi însoțiți de un cadru didactic coordonator.

Organizatorul evenimentului este Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Biblioteca Judeţeană A.D „Xenopol” Arad şi Asociaţia „Paşi Peste Graniţe”.

Facebook Comments