SCORURI DE MAIDAN IN FAZA JUDETEANA A CUPEI ROMANIEI. GLORIA SI UTA BD II, „OUT”!

SCORURI DE MAIDAN IN FAZA JUDETEANA A CUPEI ROMANIEI. GLORIA SI UTA BD II, „OUT”!
Astăzi s-au disputat meciurile contând pentru turul 3 al fazei judeţene din Cupa României la fotbal. Surprizele nu s-au lăsat aşteptate, trei dintre favorite părăsind competiţia. Gloria a pierdut în faţa echipei secunde a Pîncotei, Zăbraniul a cedat clar la Felnac, iar Mailatul a încasat scorul zilei la Dorobanţi! UTA BD II Şiria a fost şi ea eliminată de echipa a doua a Sebişului, la capătul unui meci ce a avut nevoie de prelungiri. Tot după prelungiri s-a calificat şi Lipova, învingătoare la limită la Târnova. Iată şi rezultatele complete: UTA BD II Şiria - Naţional Sebiş II 3-4 (după prelungiri), Podgoria Ghioroc - Crişul Chişineu Criş 1-8, AS Aluniş - Unirea Sântana 0-10, AS Dorobanţi - Voinţa Mailat 11-0, Victoria Felnac - Victoria Zăbrani 4-0, Şoimii Pâncota II - Gloria Arad 3-1, Lunca Teuz Cermei - Sînicolau Mic 6-0, Avântul Târnova - Şoimii Lipova 0-1 (după prelungiri).