Secția de judo CS Municipal Arad este în continuă dezvoltare și căutare de copii dornici și talentați să descopere tainele sportului de pe tatami. În acest sens, antrenorul Dorin Drimbe este interesat să atragă o nouă grupă, așa că a invitat în sala de judo a clubului copiii de la Școala de vară SmileyClub Junior Arad.
„Alături de judoka de la CSM Arad, au făcut un antrenament cu primii pași din judo, unde le-am arătat ce înseamnă practicarea acestei discipline sportive, care le oferă copiilor numeroase beneficii în planul dezvoltării lor neuromusculare, al sănătaţii fizice şi mentale şi al viitoarei integrări sociale. De asemenea, practicarea judoului ajută la dezvoltarea unor abilităţi psihomotrice, creşterea rezistenţei la efort, combaterea sedentarismului și favorizarea unei dezvoltări fizice armonioase, acestea sunt numai câteva dintre beneficiile concrete pe care le va avea orice copil care practică această disciplină. Iniţierea sportivă nu presupune în mod necesar optarea pentru o viitoare carieră sportivă, ci poate reprezenta şi o simplă modalitate alternativă de petrecere a timpului liber în mod sănătos şi educativ, învăţarea unor tehnici de autoapărare şi atac. Programul antrenamentelor este în permanenţă adaptat timpului liber al celor interesaţi, fiind constituite grupe în funcţie de programul orelor de şcoală. Secţia de judo a clubului are cartierul general în Arad, Cartierul Aurel Vlaicu (zona Fortuna), Strada Predeal Nr.8 (vizavi de grădiniţa PP.16), accesul fiind foarte facil, întrucât în zonă există staţii de tramvai (3 minute de la staţia de tramvai până la sală)”, explică Sensei (antrenor) Dorin Drimbe.
El este Maestru al sportului, multiplu campion naţional şi internaţional și dublu medaliat la Campionatele Europene, cu foarte multe rezultate bune în competiţiile naţionale şi internaţionale, alături de sportivii săi. Alte programe realizate cu succes sunt: Judo Familial, Judo Veterani, Joacă dea Judo, pregătire fizică generală, Judo pentru toate vârstele. Va fi demarat programul de inițiere odată cu începerea anului școlar 2025-2026. Pentru mai multe detalii urmăriţi pagina de Facebook https://www.facebook.com/Drimbe Dorin. Tel. 0727 187 179. Pentru cei interesaţi şi de alte discipline sportive consultaţi site-ul Clubului Sportiv Municipal Arad, http://www.csmarad.ro/.