Scenariu ce îi surâde UTA-ei: „îngheţarea” sezonului şi promovare în Liga 1!

by Rusu Flavius

Dacă LPF se zbate pentru a relua Liga 1 la fotbal – demers de altfel de înţeles având în vedere că România trebuie să raporteze la UEFA, preferabil conform meritului sportiv, echipele participante în cupele europene – Federația Română de Fotbal, care are în subordine ligile inferioare, nu dă semne că ar avea în plan o variantă de reluare a competiţiilor. Lucrurile sunt mult mai complicate de la Liga a II-a în jos, unde cu greu s-ar putea juca etape intermediare, iar condiţiile pentru a respecta noile norme pentru combateria pandemiei de COVID-19, sunt greu de îndeplinit, dacă nu aproape imposibil.

Conform ultimelor informaţii, FRF ia în calcul suspendarea tuturor campionatelor, inclusiv Liga a II-a, dar Răzvan Burleanu, șeful fotbalului românesc, îndreptățit să recurgă la o asemenea măsură excepțională, ezită să facă pasul de teama reacției pe care ar putea-o avea cluburile. Există, totuşi, discuţii pe marginea subiectului şi anume de a da undă verde măcar ligii secunde. Cele mai multe griji ale autorităţilor şi oficialilor de la FRF sunt legate de perspectiva unei infectări, fie şi a unui singur jucător, care automat va suspenda competiția.

Așadar, destule calcule duc spre „înghețarea” campionatului, deşi Burleanu se ferește, încă, să anunțe o asemenea măsură. O are însă pe masă și se gândește serios la ea, cântărind atât avantajele cât şi dezavantajele unei asemenea variante. În situaţia în care se va merge pe această variantă, UTA – lider detaşat în eşalonul secund – ar promova în Liga I, alături de CS Mioveni, iar Turris Turnu Măgurele ar juca barajul de promovare. De urmărit ce se va întâmpla şi când vor afla şi utiştii ce îi aşteaptă… (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments