Scenă șocantă la Podgoria! Un șofer a lovit intenționat o persoană și a fugit de la fața locului

by Dana B.

Scenă șocantă, în această seară, chiar pe trecerea de pietoni de la Podgoria.

Undeva în jurul orei 18.20, trecătorii și șoferii aflați în acel moment în trafic au fost martorii unei scene șocante. Nu știm în ce condiții SUV-ul marca Mitsubishi ajunsese pe trecerea de pietoni, însă ceea ce a șocat pe cei prezenți a fost momentul în care o mașină de culoare neagră cu numere de Bulgaria, cel mai probabil un Mercedes (după mărturia făcută de un arădean în grupul ”Radar Arad”), deși trecuse câțiva metri de mașina din imagine, a dat cu viteză în marșarier cu intenția vădită de a da peste șoferul SUV-ului coborât chiar pe trecerea de pietoni, lângă mașină. Probabil doar unghiul nepotrivit, sau norocul acestuia din urmă, au făcut ca cei prezenți să nu fie martorii unei tragedii, deoarece a reușit să lovească doar partea din dreapta spate a mașinii, iar pe șofer accidentându-l ușor. Cel puțin așa a reieșit din spusele celor prezenți, care au mărturisit că l-au văzut șchiopătând.

Imediat după incident, șoferul Mercedesului a fugit de la fața locului.

În urma unui apel la 112, mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru a cerceta cele întâmplate.

Facebook Comments