Scarlett Johansson a atacat-o dur pe fiica președintelui, Ivanka Trump

by Dana B.

Actrița Scarlett Johansson o critică din nou pe Ivanka Trump, de această dată mult mai dur. Vedeta a numit-o “lașă” pe fiica președintelui american, după ce aceasta a mărturisit că nu este nevoie să se implice vocal în anumite probleme, relatează The Independent.

Scarlett Johansson a ironizat-o pe Ivanka Trump, în timpul emisiunii Saturday Night Live, unde a apărut într-o parodie intitulată “complice”, aluzie la faptul că fiica președintelui american nu se implică vocal în cele mai importante probleme, cum ar fi drepturile femeilor.De atunci, Ivanka a devenit oficial consilier al președintelui american și angajată la Casa Albă. Într-un interviu acordat recent, fiica lui Donald Trump a mărturisit că îi spune mereu părerea, chiar dacă nu o face în public.

”Dacă a fi complice înseamnă că vrei să fii o forță a binelui și să ai un impact pozitiv, atunci sunt un complice.  Aș spune să nu combinăm lipsa acuzării cu tăcerea. Cred că sunt multe moduri prin care îți poți face vocea auzită”, a fost o parte din discursul fiicei președintelui, subliniind că nu este mereu de acord cu tatăl său.

Invitată la o emisiune, Scarlett Johansson, care a susținut-o pe Hillary Clinton în timpul campaniei electorale, a afirmat că Ivanka Trump este “lașă”.

“(Ivanka) a spus că… simte că cea mai mare schimbare este în spatele ușilor închise și că nimeni nu ar ști că ca ea se află în spatele schimbării. (…) Este un concept învechit, ideea că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică. De ce să nu stai în fața lui sau lângă el?”, a afirmat Scarlett.  Actrița a caracterizat atitudinea Ivankăi ca fiind una “neinspirată”.

 

Sursa: libertatea.ro

 

Facebook Comments