Şase judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, printre care și Aradul, sub Cod galben de furtună

by Adrian Pavel

Şase judeţe din vestul şi sud-vestul ţării se vor afla marţi, până la ora 12:00, sub atenţionare Cod galben de furtună, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Astfel, în sud-vestul ţării, vremea va deveni instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 – 65 km/h), vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 litri/mp şi, izolat, peste 40 litri/mp, scrie agerpres.ro.
„După orele amiezii şi pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri, instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi în jumătatea de vest a ţării”, avertizează meteorologii.
Judeţele avertizate sunt: Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad.

Facebook Comments