Sârbul Bogdan Bulj a revenit la Arad pentru „o provocare nouă şi unică”

by Sorin Haut

FCC Baschet Arad a demarat pregătirile din septembrie, iar de câteva zile a ajuns la echipă şi mai vechea cunoştinţă a „galben-albastrelor”, Bogdan Bulj, reinstalat din nou în funcţia de antrenor principal. Sârbul părăsise Aradul în vara lui 2019 pentru campionatul Chinei, având în palmares un bronz naţional cu Hadzovic şi colegele sale. Acum, tehnicianul plav își dorește și mai mult, chiar dacă lotul nu este atât de bun şi complet pe cât probabil şi-ar dori.  „Am revenit la Arad pentru a treia oară, îmi place acest club, îmi plac oamenii de aici. Este un alt sezon, o provocare nouă și unică. Toată lumea vorbește despre virus, trebuie să respectăm regulile. Baschetul revine după o pauză foarte lungă și, atât eu cât și jucătoarele, suntem fericiți că începem noul sezon. Avem o echipă bună, cu experiență, doar două-trei jucătoare noi. Obiectivul este locul doi, vreau să  jucăm finala în acest sezon. Este dificil să jucăm fără spectatori, dar toată lumea are această problemă”, a declarat Bogdan Bulj pentru TV Arad.

Ildi Nagy: „O onoare să joc din nou aici, acasă”

Ildiko Mîrne-Nagy a revenit şi ea la Arad, fiind una dintre jucătoarele apreciate de suporteri. Pivotul originar din Târgu Mureş se află la al 13-lea campionat în „galben-albastru”, ea evoluând în ultimele sezoane la campioana Sepsi Sfântu Gheorghe. „Este o onoare să joc din nou la Arad, practic mă simt aici ca şi acasă. Echipa Sfântu Gheorghe, din moment ce s-a înscris în Euroligă, este destul de puternică. Probabil că primele 3-4 echipe din sezonul trecut vor fi cam la același nivel și acum, însă rămâne să vedem ce va fi sezonul ăsta, căci tot timpul mai apare și câte o surpriză”, a spus și Mîrne-Nagy pentru TV Arad.

Sezonul din baschetul feminin este programat să înceapă la finalul lunii octombrie, cu un turneu în Cupa României. În campionat, ar trebui să se dispute două turnee în acest an, în lunile noiembrie și decembrie. ACS Sepsi SIC, CS Universitatea Cluj-Napoca, Phoenix CSU Constanța, CS Rapid București și CSU Rookies Oradea sunt adversarele FCC Baschet Arad în grupa A, în prima fază a Ligii Naţionale. (foto: FCC Baschet Arad, facebook)

Facebook Comments