Sârbii din Arad și-au inaugurat noul sediu! Urmează alte evenimente, în cadrul Zilelor Culturii Sârbe (FOTO)

by Sorin Haut

Luni, 18 septembrie, într-un cadru festiv și cu numeroși invitați, atât oficialități locale cât și sârbe, au avut loc două evenimente foarte importante pentru comunitatea sârbilor din Arad, și anume inaugurarea noului sediu al Uniunii Sârbilor din România – Filiala Arad și deschiderea oficială a Zilelor Culturii Sârbe în Arad, ediția a XXIII-a. După ce un sobor de preoți au sfințit noul sediu și s-au rugat pentru sănătate, bunăstare și comuniune, au luat cuvântul importante personalități, în frunte cu vicepreședintele Uniunii Sârbilor, Darko Vostinar, căruia i se datorează în mare măsură acest vis împlinit. Atmosfera a fost întreținută de ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale Gusle din Kikinda, cel mai vechi din țara vecină și prietenă. Noul sediu al Uniunii Sârbilor este situat în centrul orașului, pe strada Ion Georgescu nr. 4B (lângă Colegiul de Industrie Alimentară), a fost cumpărat în anul 2020 și de atunci, s-au efectuat lucrări de amploare, cu scopul de a-l adapta pentru a servi nevoilor comunității. În cadrul imobilului există 30 de locuri de cazare pentru grupuri care vor veni să desfășoare diverse activități în orașul Arad, două săli multifuncționale, sală de repetiții, o curte imensă, o bibliotecă care poartă numele primei scriitoare sârbe din epoca modernă, Eustahija Arsic, realizată cu sprijinul fostului președinte al Uniunii Sârbilor din Arad, Simion Jarko și a numeroși sârbi și un muzeu dedicat lui Sava Tekelija, mare binefecător și mecena al poporului sârb, născut în 1761 într-o familie de sârbi din Arad, el fiind fondator și primul președinte a celei mai vechi societăți culturale și științifice sârbești.

Folclor, simpozion, film, dansuri și fotbal, în perioada 21-29 septembrie

Investiția, care se ridică la aproape 1 milion de euro, a fost acoperită în totalitate de Uniunea Sârbilor din România, prin finanțările alocate de la Guvernul României. Urmează alte evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Sârbe, după următorul program: în 21 septembrie de la ora 19 va avea loc o ”Seară de folclor” în Felnac, marca Kolo na dar iar în 23 septembrie, ora 12, se va disputa un turneu de fotbal al prieteniei, la Pecica. Simpozionul „Aradul de-a lungul timpului” va avea loc în ziua de 25 septembrie, ora 12, la sediul Uniunii Sârbilor din România – Filiala Arad, în data de 27 septembrie la ora 19, sala Marii Uniri Arad va găzdui Proiecția de film sârbesc „Toma”, iar în 29 septembrie, de ora 19, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad va avea loc un ”Regal folcloric” cu Ansamblul Kolo din Arad. (foto: Uniunea Sârbilor, facebook)

 

 

Facebook Comments