Sărbători triste în alb şi roşu: UTA pierde la Voluntari şi play-off-ul devine o Fata Morgana!

by Sorin Haut

UTA a pierdut în această seară la Voluntari cu 2-1, în primul meci al etapei a 21-a din Liga 1, dând cu piciorul unei mari şanse de a se apropia de zona de play-off chiar la final de an. Aşa cum anticipam, formula a fost aproape identică cu cea de la Craiova, doar cu Roger în loc la Antal. După un prim sfert de oră echilibrat pe arena “Anghel Iordănescu”, UTA a lovit la prima şansă mare, scenariu ideal pentru o echipă aflată în deplasare dar parcă tot mai greu de imaginat la cât de mult au ratat arădenii în ultimele meciuri. Era minutul 16, atunci când Miculescu a fost excelent angajat pe culoar şi cu un şut plasat de la 14 metri ușor lateral stânga, l-a învins pe Popa. Meciul avea să se aprindă mult după deschiderea scorului, ilfovenii ratând o bună ocazie în minutul 19, când ex-utistul Costin a şutat puţin alături din opt metri. Peste trei minute, pe contraatac, Dangubic s-a prăbuşit singur în careu, deşi trecuse şi de portarul gazdelor. Droppa a avut şansa egalării în minutul 35, la o lovitură liberă în care zidul utiştilor a fost dejucat de o schemă, dar Costin s-a interpus pe direcţia şutului şi l-a salvat pe Iacob. Acelaşi Droppa i-a mai iertat o dată pe “roş-albi” în minutul 40, când a reluat din întoarcere, din doar şase metri, puţin pe lângă poartă. În replică, UTA putea face 2-0, dar croatul Dangubic, scăpat singur după o nouă pasă filtrantă a lui Roger, a tras exact în Popa. Defensiva lui Balint s-a relaxat chiar la ultima fază a primei reprize, în minutul 45, iar asta avea să o coste. La o fază fixă, Nemec a marcat din cinci metri după un şut a lui Tamaş, respins în faţă de Iacob.

Utiştii au marcat, dar au uitat să se apere: Dangubic, ce figuraţie! Apărarea – la cel mai slab joc

Mitanul secund a început spectaculos, UTA putea primi un penalty în minutul 48, când Costin a avut o intervenţie întârziată la Passaglia, în careu. Voluntariul putea face 2-1 în minutul 52, Ion Gheorghe ratând din postură de singur cu Iacob, portarul UTA-ei respingând incredibil, cu umărul, şutul din şapte metri lateral dreapta. A continuat să se joace în ritm alert, iar Passaglia a nimerit încheietura barelor în minutul 54, cu un şut superb de la 20 de metri, pentru ca Roger să reia mingea cu capul, din şapte metri, dar pe direcţia lui Popa. UTA a fost nevoită să rişte şi să se expună contraatacurilor ilfovenilor, iar Briceag a înălţat zmeul din doar câţiva metri, lateral stânga, după o nouă acţiune rapidă a trupei lui Ciobotariu. Balint l-a schimbat abia în minutul 70 pe neinspiratul Dangubic, dar a preferat să joace fără atacant de meserie, cu Antal în loc de tânărul Mercioiu, care poate merita o şansă. La un minut distanţă,  Roger nu a ajuns la o minge centrată de Miculescu, UTA trecându-şi în cont o nouă ocazie. Voluntariul a continuat să speculeze spaţiile libere şi în minutul 76 i-a taxat din nou pe utişti: Ion Gheorghe a centrat excelent de pe dreapta, iar Briceag, complet liber în opt metri, nu a mai ratat ţinta şi a marcat cu un şut pe sub Iacob, 2-1. UTA a acuzat şocul, iar peste un minut gazdele puteau închide conturile, dar Tavares, scăpat iar singur, a şutat alături, mingea ştergând şi bara.

Voluntariul e revelaţie şi încheie anul pe podium, UTA e abia în a doua jumătate a clasamentului!

Apărarea arădeană avea să se zdruncine serios, iar raidurile gazdelor erau tot mai tăioase şi periculoase. Ilfovenii s-au dovedit mai proaspeţi pe final şi au reuşit să gestioneze fără mari emoţii avantajul minim. Balint a preferat să îşi scoată în ultimele minute doi din cei mai activi jucători, Passaglia şi Miculescu, pentru a-i introduce în teren pe tinerii Mercioiu şi Isac, foarte ciudat în contextul în care avea nevoie să egaleze. UTA nu a mai contat şi nu a mai avut forţă, doar o reluare cu capul a lui Erico, respinsă de gazde. Ultimul fluier a lui Coza a consemnat victoria meritată a revelaţiei FC Voluntari, care încheie anul pe podium, mai exact pe locul 3, cu 37 de puncte, la zece peste UTA! O UTA care odată cu această înfrângere, într-un meci foarte important pentru clasament, şi-a diminuat considerabil şansele la play-off. Cu o serie neagră incredibilă la final de 2021, de opt meciuri la rând fără victorie şi doar două goluri marcate, UTA rămâne pe 9, cu 27 de puncte şi mai poate coborî un loc dacă Sepsi trece de FCSB. Mai grav e că distanţa faţă de locul 6 s-ar putea mări, în funcţie de alte rezultate ale ultimei etape din acest an, iar atunci speranţele de play-off ar fi reduse. Sărbători triste pentru toată suflarea utistă, mai ales că mulţi îşi făceau speranţe mari pentru acest sezon. (foto: gsp.ro)

Formaţii:

FC Voluntari: M.Popa – Ricardinho, Tamaș, Armaș, Briceag – Meleke (60 Tavares), Droppa – Costin, Rață (69 Lopes), I.Gheorghe – Nemec (84 Achim).

UTA: Fl.Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Passaglia (84 Isac) – Roger jr., Ubbink, Miculescu (Mercioiu) – Dangubic (70 Antal).

Arbitri: Ionuț Coza (Cernica, Ilfov) – Alexandru Filip (Constanța), Mihăiță Necula (București). Observator FRF: Cristian Nica (Ploiești). Observator de joc: Marian Bucurescu (București).

 

 

 

 

 

Facebook Comments