SĂPUNUL CHIRURGICAL MAXIL – 2 MILIOANE DE BACTERII PE MILILITRU

by Dana B.

Produsele Hexi Pharma nu sunt singurele cu probleme. Încă din 2014, Digi24 a arătat că săpunul dezinfectant folosit în Spitalul Elias este plin de bacterii. Un copil nou născut și un bolnav de cancer au intrat atunci în stare gravă după ce au contactat infecții nosocomiale. Testele făcute săpunului Maxil, produs de Romchim la Târgu Mureș, au indicat 2 milioane de bacterii pe mililitru. Astăzi,jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat buletinul de analize.

Săpunul folosit atunci pentru dezinfectarea mâinilor chirurgilor înaintea intrării în operație avea o bacterie: Serratia, care provoca boli grave. Medicii au descoperit după ce au observat că săpunul era tulbure, iar acesta trebuia să fie limpede.

După o lună au descoperit că un copil, dar și un bolnav de cancer erau infectați cu acea bacterie, apoi medicii au făcut legătura. Imediat după aceea au anunțat Direcția de Sănătate Publică, dar și Ministerul Sănătății care au ales atunci să facă teste la Institutul Cantacuzino.

S-a luat decizia ca trei loturi de săpun lichid să fie retras de pe piață.

Erau trei spitale în care se folosea produs de firma Romchim: Spitalul Elias din București, un spital din Târgu Mureș și unul din Focșani.

De atunci nu s-au mai realizat nici teste de eficiență sau de concentrație, nu se știe dacă acest săpun mai este folosit în alte unități sanitare din România în prezent.

„A fost un germene foarte agresiv. Apoi am luat la testat flacoane care nu erau începute, flacoane care erau în depozit, a crescut acelaşi lucru în mediile de cultură, apoi am luat toate flacoanele din sălile de operaţie, cu acelaşi dezinfectant. Abia după ce am găsit agentul patogen în săpun am făcut legătura, pentru că nu înţelegeam exact de unde provenea acel microb. Din păcate, rezilierea contractului nu s-a putut face decât în instanţă. Deci am obţinut, cu decizie judecătorească dreptul de-a rezilia contractul. Şi alte spitale din ţară au avut această problemă şi lucrurile s-au încheiat în felul în care firma aceea e şi astăzi pe piaţă şi contestă şi astăzi contractele la dezinfectante.

Un săpun contaminat ar fi trebuit să genereze o anchetă de proprietăţi biochimice, pentru că nu poţi să nu te gândeşti mai departe…un germene n-ar trebui să crească într-un mediu în care există un dezinfectant foarte concentrat”, afirmă Doina Dimulescu, managerul Spitalului Elias din Bucureşti.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments