Lucrările pe sectorul de autostradă A1 Margina – Holdea au ajuns, la finalul anului 2025, la un stadiu de execuție de aproape 50%, activitatea fiind susținută în prezent în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
La primul tunel, unde în cursul acestui an au fost străpunse ambele galerii, se execută lucrări de aplicare a hidroizolației și de montare a armăturii pe boltă la galeria 2. În paralel, la galeria 1 se desfășoară lucrări pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului, precum și operațiuni de armare, cofrare și betonare a radierului și a banchinelor.
În cazul celui de-al doilea tunel, continuă lucrările de excavație în fronturile de lucru, montarea ancorelor în umbrela de protecție și în pereții laterali. Pe sectorul realizat în sistem cut & cover se evacuează materialul din subteran, fiind demarate totodată lucrările de betonare a radierului și banchinelor.
Echipele antreprenorului UMB GRUP, împreună cu partenerul asociat Euro-Asfalt, vor avea pauză doar în zilele de sărbători legale. Activitatea pe șantier va continua inclusiv în 31 decembrie, precum și în zilele de 2 și 3 ianuarie, urmând ca programul normal de lucru să fie reluat începând cu 8 ianuarie 2026.