Sântana și Felnacul au dat recital în 16-mile județene din Cupa României la fotbal

Sântana și Felnacul au dat recital în 16-mile județene din Cupa României la fotbal
Miercuri s-au disputat partidele din cadrul 16-imilor Cupei României la fotbal, faza județeană. S-au jucat doar 15 întâlniri, căci Zăbraniul a depus la sediul AJF Arad solicitarea de retragere din campionatul Ligii a IV-a și nu s-a mai prezentat nici la meciul de Cupă, de la Săvârșin. Surpriza acestei faze a competiției a furnizat-o Team United Sânpaul, care a trecut de Voința Macea, singura prim divizionară județeană eliminată. Socodorul a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune în vecini, la Pilu, iar Dezna sau Târnova au cedat greu în compania celor de la Sebiș și Pâncota. Scorurile rundei le-au făcut echipele din Satu Nou (care a jucat tot cu o formație din Liga 5-a), plus favoritele la câștigarea Ligii a IV-a Arad Mavros, Unirea Sântana și Victoria Felnac (foto). Iată mai jos rezultatele din 16-mi: Viitorul Pereg – CS Vladimirescu   2-4 Team United Sânpaul – Voința Macea  3-1 Progresul Hălmagiu – ACS Vârfurile   1-2 Cetate Săvârşin – Victoria Zăbrani   3-0, f.j. Cetate Dezna – Național Sebiș  2-3 Avântul 2008 Tirnova – Podgoria Pâncota  1-2 Real Horia – Frontiera Curtici 2004  1-3 Șiriana 20-20 Șiria – Banatul Arad  4-0 Crişul Chişineu Criş – Şoimii Şimand   2-5 Voinţa Mailat – Athletico Vinga  1-3 Viitorul Satu Nou – Voința Sintea Mare  12-3 Spicul Olari – Unirea Sântana  1-9 Mureşul Zădăreni – Victoria Felnac  0-7 Frontiera Pilu – CS Socodor  3-4 Unirea Şeitin – Victoria Nădlac  0-4 Olimpia Bocsig – CS Beliu   2-4.