Sancțiuni pentru spitalele care nu raportează corect numărul cazurilor de gripă

by Andreea Radu

Sorina Pintea anunţă că spitalele care nu raportează corect numărul cazurilor de infecţii respiratorii vor fi sancţionate, precizând că Direcţiile de Sănătate Publică şi ministerul continuă să facă controale încrucişate în unităţile spitaliceşti. Potrivit ministrului, sancţiunile sunt pecuniare, conform antena3.ro.

“Direcţiile de Sănătate Publică au competenţe să verifice aceste lucruri (nr. – dacă spitalele iau măsurile de prevenţie a infecţiilor). Mai mult de atât, vom continua cu acele controale încrucişate pe care ministerul le-a început în urmă cu trei ani de zile. Vor fi verificate punctual şi acele aspecte legate de măsuri necesare a se aplica în caz de constatare a epidemiei. Vor fi sancţionaţi şi cei care nu raportează corect (n.r. – numărul cazurilor). (…) Vorbim de sancţiuni pecuniare, pentru că există sancţiuni inclusiv pentru acest gen de abatere”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Facebook Comments