Sâmbătă e duelul performerelor din Liga 4, Felnac şi Pecica!

by Sorin Haut

Singurele echipe neînvinse din acest an, Victoria Felnac şi Progresul Pecica, se întâlnesc sâmbătă – ora 17, în cel mai interesant meci al etapei din Liga a IV-a. Performeră a primăverii, formaţia lui Lucian Ciba vine după o serie impresionantă, cu cinci victorii la rând şi un egal în campionat, plus un succes în Cupă, aşa că moralul e cât se poate de bun înaintea vizitei liderului autoritar. Pecica e fără îndoială favorită, dar aşa a fost şi Sântana, iar trupa lui Cuedan nu a putut trece de „VI-FE”, chiar pe pe teren propriu.

Un alt duel tare al rundei se joacă la Zăbrani, unde Victoria şi Curticiul vor lupta pentru locul pe podium, în vreme ce Sântana are deplasare la Socodor. Puştii UTA-ei nu vor avea nici ei viaţă uşoară cu echipa din Glogovăţ, într-unul din cele mai  interesante week-end-uri din fotbalul judeţean.

Liga 4 Arad, etapa a 24-a:

Zăbrani – Curtici, sâmbătă, ora 11

Ineu – Pâncota, sâmbătă, ora 11

UTA II – Glogovăț, sâmbătă, ora 17

Socodor – Sântana, sâmbătă, ora 17

Felnac – Pecica, sâmbătă, ora 17

Păuliș – Săvârșin, sâmbătă, ora 17

Nădlac – Turnu 0-3 (f.j.)

Șimand stă.

Clasament
1.Progresul Pecica 22 19 2 1 87-11 59
2.Unirea Sântana 22 15 5 2 70-20 50
3.Victoria Zăbrani 21 13 1 7 62-30 40
4.Frontiera Curtici 21 12 4 5 45-24 40
5.AFC 2 UTA 21 11 4 6 67-36 37
6.Păulişana Păuliş 21 9 4 8 53-41 31
7.ACS Socodor 22 10 1 11 49-50 31
8.CS Glogovăţ 21 10 1 10 46-48 31
9.CS Ineu 21 9 3 9 44-32 30
10.Şoimii Şimand 22 9 3 10 41-36 30
11.Podg.Pâncota 21 8 2 10 45-42 29
12.Cetate Săvârşin 21 8 1 12 43-68 25
13.Victoria Felnac 22 7 1 14 28-58 22
14.Speranţa Turnu 22 1 2 19 19-106 5
15.Victoria Nădlac 22 1 2 19 13-111 5

Facebook Comments