Sâmbătă ar putea fi zi de doliu național, iar Hermannstadt - UTA riscă să fie amânat!

Sâmbătă ar putea fi zi de doliu național, iar Hermannstadt - UTA riscă să fie amânat!
UTA ar trebui să joace sâmbătă, 26 aprilie, ora 17, la Sibiu, cu FC Hermannstadt, dar funeraliile Papei Francisc pot da peste cap și competițiile sportive din România. Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, iar Guvernul României este decis să decreteze zi de doliu național. Decizia Executivului ar urma să fie oficializată în ședința de joi, printr-o hotărâre de Guvern. Iar legea spune în astfel de cazuri, printre altele: Posturile naţionale de radio şi televiziune, cât şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programele, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate”. Asta ar însemna că partidele de sâmbătă din SuperLiga, Hermannstadt – UTA, din cadrul etapei a 6-a din play-out și  Universitatea Cluj – Universitatea Craiova, din aceeași rundă, din play-off, ar putea fi amânate. Nu este exclus ca partida arădenilor să fie reprogramată duminică după-amiază, dar încă nu este sigur nimic. Cert este că utiștilor le convenea să joace sâmbătă, căci ar profita de oboseala sibienilor, aceștia jucând miercuri seara semifinala de Cupa României cu Rapid.