Sâmbătă, 22 iunie 2019

by Andreea Radu

1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei (foto)

  • 1462: Atacul nereușit al lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetății Chilia, aparată de o garnizoană maghiară
  • 1498: Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.
  • 1815: Napoleon I abdică a doua și ultima dată. Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea și exilul împăratului Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.
  • 1940: S-a creat Partidul Națiunii, care a înlocuit Frontul Renașterii Naționale.
  • 1940: Al doilea război mondial: Noul guvern francez condus de mareșalul Pétain semnează cu Germania armistițiul de la Rethondes.
  • 1941: Al doilea război mondial:
    • Sovieticii încep execuții în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuțiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați. 3.000 dintre prizonieri erau ucrainieni.
    • În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică
    • Germania începe Operațiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Declarația lui Winston Churchill cu privire la spijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei
  • 1942: Al doilea război mondial: Germania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS.
  • 1944: Al doilea război mondial: URSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.
  • 1970: Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.
  • 1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei
  • 1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană

Nașteri

  • 1425: Lucrezia Tornabuoni, nobilă italiană, mama lui Lorenzo de’ Medici (d. 1482)
  • 1767: Wilhelm von Humboldt, filozof politic și lingvist german
  • 1777: Andreas Alois Ankwicz von Skarbek-Poslawice, arhiepiscop de Lemberg și arhiepiscop de Praga
  • 1805: Giuseppe Mazzini, politician italian (d. 1872)
  • 1807: Prințesa Cecilia a Suediei, Mare Ducesă de Oldenburg (d. 1844)
  • 1837: Paul Morphy, actor american al secolului XIX-lea
  • 1864: Hermann Minkowski, matematician și fizician german (d. 1909)
  • 1887: Julian Sorell Huxley, biolog și filosof, primul director general al UNESCO (d. 1975)
  • 1882: Konrad Bercovici, prozator (d. 1961)
  • 1898: Erich Maria Remarque, scriitor german (Im Westen nichts Neues)
  • 1902: Alexandru Ghika, matematician român, membru titular al Academiei Române (d. 1964)
  • 1903: John Dillinger, jefuitor de banci american
  • 1906: Billy Wilder, regizor de film și producător american de origine austriacă
  • 1909: Infanta Beatriz a Spaniei, fiica regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei (d. 2002)
  • 1910: Konrad Zuse, constructor german, inventatorul primului calculator funcțional (d. 1995)
  • 1922: Bill Blass, celebru creator de modă (d. 2002)
  • 1927: Vlad Mugur, regizor român de teatru (d. 2001)
  • 1937: Kris Kristofferson, actor australian
  • 1940: Abbas Kiarostami, regizor, scenarist iranian (d. 2016)
  • 1949: Meryl Streep, actriță americană
  • 1939: Ada Yonath, biochimistă israeliană, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie
  • 1950: Adrian Năstase, politician român
  • 1953: François Lelord, psihiatru și scriitor francez
  • 1953: Cyndi Lauper, cântăreață și compozitoare americană
  • 1958: Bruce Campbell, actor american
  • 1958: Rodion Cămătaru, fotbalist român
  • 1960: Rovana Plumb, politician român
  • 1964: Dan Brown, scriitor american
  • 1966: Alexandru Solomon, regizor român
  • 1972: Emanuele Filiberto, Prinț de Veneția și Piemont
  • 1977: Bernadette Heerwagen, actriță germană
  • 1978: José Luis Abajo Gómez, scrimer spaniol
  • 1978: Pedro Taborda, fotbalist portughez
  • 1980: Stephanie Jacobsen, actor australian
  • 1984: Osvaldo Miranda, fotbalist argentinian

Decese

  • 1017: Leon Passianos, general bizantin
  • 1276: Papa Inocențiu al V-lea (n. 1225)
  • 1429: Al-Kashi, astronom și matematician persan (n. 1380)
  • 1691: Suleiman al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1642)
  • 1874: Howard Staunton, jucător englez de șah (n. 1810)
  • 1892: Pierre Ossian Bonnet, matematician și academician francez (n. 1819)
  • 1913: Ștefan Octavian Iosif, poet român (n. 1875)
  • 1922: Take Ionescu, politician român (n. 1858)
  • 1925: Felix Klein, matematician și academician german (n. 1849)
  • 1931: Armand Fallières, politician francez, al nouălea Președinte al Franței (n. 1841)
  • 1935: Szymon Askenazy, istoric, politician și diplomat polonez (n. 1866)
  • 1936: Moritz Schlick, medic și filosof german (n. 1882)
  • 1961: Maria de România, Regina Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României și soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (n. 1900)
  • 1963: Maria Tănase, interpretă română de muzică populară (n. 1913)
  • 1965: David O. Selznick, producător american de film (n. 1902)
  • 1969: Judy Garland, actriță americană (n. 1922)
  • 1974: Ion Conea, geograf român (n. 1902)
  • 1974: Darius Milhaud, compozitor și profesor francez (n. 1892)
  • 1987: Fred Astaire, (Frederick Austerlitz), actor și dansator american (n. 1899)
  • 1990: Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)
  • 2001: Arturo Maly, actor argentinian
  • 2008: George Carlin, actor de comedie și autor american (n. 1937)
  • 2015: James Horner, compozitor american de muzică de film (n. 1953)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments