Salariul minim brut crește de la 1 iulie la 4.325 de lei. Peste 1,7 milioane de angajați vor beneficia de majorare

Salariul minim brut crește de la 1 iulie la 4.325 de lei. Peste 1,7 milioane de angajați vor beneficia de majorare
Începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, potrivit actului normativ adoptat de Guvern. Majorarea este de 275 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 6,8%.
Odată cu această modificare, tariful minim orar va ajunge la 25,949 lei/oră, calculat pentru un program complet de lucru de 166,667 ore pe lună.
În urma majorării, salariul minim net va fi de aproximativ 2.699 de lei, luând în calcul facilitatea fiscală de 200 de lei aplicată salariului minim. Astfel, angajații plătiți cu salariul minim vor primi în mână cu aproximativ 125 de lei mai mult decât în prezent.
Potrivit datelor oficiale, în prezent aproximativ 831.000 de salariați sunt remunerați cu salariul minim brut pe economie. După intrarea în vigoare a noii valori, numărul beneficiarilor va crește la aproximativ 1,76 milioane de angajați.
Majorarea salariului minim va avea efecte și asupra bugetului de stat și a angajatorilor. Estimările arată că, în perioada iulie-decembrie 2026, statul va încasa venituri suplimentare de peste 620 de milioane de lei din taxe și contribuții aferente salariilor majorate.
În același timp, vor crește și cheltuielile cu personalul din sectorul public, estimate la aproximativ 350 de milioane de lei în a doua jumătate a anului.
În România, salariul brut este impozitat prin contribuția la pensii (CAS) de 25%, contribuția la sănătate (CASS) de 10% și impozitul pe venit de 10%, aplicat bazei impozabile după deducerea contribuțiilor sociale. În funcție de deducerile fiscale aplicabile, un angajat încasează, în general, aproximativ 58% din salariul brut sub formă de salariu net.