Salariul mediu net din august a fost mai mic cu aproape 100 de lei decât în iulie

by Florian Popa

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în august, de 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie 2020, în timp ce valoarea medie nominală netă s-a ridicat la 3.275 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 97 lei (-2,9%), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv 7.431 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.704 lei).
„În luna august 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2020 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice”, menţionează INS.
Raportat la valoarea procentuală, în august faţă de iulie, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat, după cum urmează: cu 17,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 11,5% şi 14% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 5% şi 8,5% în fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi aeriene, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Facebook Comments