Șah Club Vados își apără titlul național, la Oradea! Celebrul Nisipeanu este în lotul Aradului

by Sorin Haut

La Oradea a debutat, miercuri, o nouă ediție a Superligii Naționale la șah. Printre protagoniste și candidatele la o medalie se numără și Sah Club Vados Arad, campioana en-titre. La start s-au aliniat cele mai bune 10 echipe din țară. Principala favorită la titlu este nou promovata CSU ASE Superbet București, care are în componență 90% din echipa națională a României, inclusiv nou venitul pe lista României, Richard Rapport (numărul 13 mondial), urmată de Politehnica CSM Iași, condusă de Bogdan Deac, numărul 30 mondial și Vados Arad. Față de lotul cu care câștiga titlul național anul trecut, echipa noastră a pierdut 4 jucători: Pârligras și Georgescu plecați la noua super putere ASE Superbet, în timp ce ucrainienii Kravtsiv si Bernadskyi nu au putut fi prezenți din cauza războiului. Echipa noastră a reușit însă un transfer de senzație în această vară, cooptându-l în echipă pe Dieter Nisipeanu, fost campion european si semifinalist de Cupa Mondială, venit de la Medicina Timișoara.

Remiză în prima rundă, cu vecinii de la Medicina Timișoara

Pe locurile eligibile de jucători străini (maxim 2 în fiecare echipă) au fost aduși Thai Dai van Nguyen, de origine vietnameză dar născut la Praga și titular în echipa națională a Cehiei și una din stelele în plină ascensiune ale șahului indian, Leon Luke Mendonca, în vârstă de doar 15 ani. Marele derby cu ASE Superbet este programat în chiar ultima rundă! Partidele pot fi urmărite live pe site-ul chess.com cu comentarii live video de la fața locului pe canalele de Facebook, Youtube si Twich ale Federației Române de Șah”, ne-a informat Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad. În prima rundă, disputată ieri, Vados a remizat 3-3, cu campioana din 2020, Medicina Timișoara.

 

Facebook Comments