Șacalii decimează vânatul din Arad: căpriorii și cerbii, în pericol

Șacalii decimează vânatul din Arad: căpriorii și cerbii, în pericol
Efectivele de căpriori, cerbi lopătari și iepuri din județul Arad sunt afectate în proporție de aproximativ 50% de creșterea accelerată a populației de șacali, avertizează Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), care solicită intervenția autorităților printr-un program național de control al speciei.
Directorul AJVPS Arad, Nicu Deme, a declarat că fenomenul este vizibil de câțiva ani, iar impactul asupra faunei este tot mai evident, în special pe fondurile de vânătoare monitorizate de asociație.
„De câțiva ani, de când avem o înmulțire necontrolată a șacalilor, se observă o scădere a efectivelor de vânat. Estimăm că 50% din căpriori, cerbi lopătari și iepuri sunt afectați de șacali, cel puțin pe cele 24 de fonduri de vânătoare pe care le monitorizăm în județ, din totalul de 74”, a explicat Nicu Deme.
Acesta consideră că actualele cote de recoltare nu sunt suficiente pentru a ține sub control populația și propune măsuri mai drastice, inclusiv eliminarea restricțiilor de vânătoare pentru această specie.
„Este nevoie de un program național prin care șacalii să fie eliminați. Cea mai la îndemână măsură ar fi anularea cotelor de recoltare, pentru ca aceste animale să poată fi împușcate tot anul fără restricții”, a mai spus directorul AJVPS.
Datele oficiale confirmă tendința de creștere. Potrivit Gărzii Forestiere Oradea, în județul Arad erau înregistrați 1.003 șacali în 2025, iar în prezent numărul acestora a ajuns la 1.182, în creștere cu aproximativ 20%. Reprezentanții instituției avertizează însă că cifra reală ar putea fi mult mai mare.
Pentru sezonul de vânătoare 2025-2026 este aprobată recoltarea a 735 de exemplare, dintre care până acum au fost eliminate 503. În același timp, autoritățile precizează că pentru această specie nu există stabilite efective optime, ceea ce complică gestionarea situației.
Problema nu se limitează doar la fondurile de vânătoare. În municipiul Arad, în cartierul Aradul Nou, mai mulți locuitori reclamă prezența tot mai frecventă a șacalilor în apropierea locuințelor.
Oamenii spun că animalele s-au înmulțit pe un teren viran cu vegetație abundentă și că nu mai au curajul să își lase copiii singuri afară.
„Noaptea se aud sunete sinistre și nu e deloc plăcut. Șacalii pot sări garduri de doi metri și pot intra în gospodării. Este un pericol real, mai ales că sunt familii tinere cu copii mici în zonă”, a declarat un localnic.
Autoritățile locale au anunțat că vor lua măsuri pentru îndepărtarea animalelor și pentru curățarea terenurilor care favorizează apariția acestora, însă legislația nu permite vânătoarea în intravilan.
Specialiștii atrag atenția că șacalii nu au prădători naturali în zonă și au o capacitate mare de reproducere, cu 4 până la 8 pui per generație, ceea ce explică expansiunea rapidă a speciei în ultimii ani. Estimări neoficiale indică faptul că numărul real al șacalilor din județ ar putea ajunge chiar la 5.000 de exemplare.