Sabin Păutza, directorul artistic al Filarmonicii din New Jersey timp de 24 de ani, nu concepe ca instituția similară din Arad să rămână fără artiștii săi

by Adrian Pavel

În ultimii ani, cei care ne conduc, au neglijat cât s-a putut sănătatea și învățământul, iar mai nou, se pare că a ajuns la rând cultura. Nu mai avem nevoie de muzică, de teatru sau de arte plastice. Aruncăm bani pe orice, dar numai în cultură nu ne putem permite să investim, fiindcă cei care hotărăsc lucrurile astea se pare că nu au avut și nu au nevoie de cultură. Dacă ajungem să desființăm filarmonicile și teatrele din țară, nu vom mai avea nevoie de nimic. Eu unul m-am întors în țară, după 30 de ani de exil, pentru că am simțit în tot acest timp, că datorez ceva acestei țări care m-a crescut și mi-e teamă că voi ajunge în curând să fiu nefolositor, pentru că nu va mai fi arta și cultura pe care mă simt dator să le slujesc.

Pierdem tineri specialiști în toate domeniile de activitate, pentru că se simt insultați de salariile care li se oferă și își iau lumea în cap si se duc să-i servească pe alții, în loc să fie folositori neamului lor. Sper că cei care sunt răspunzători, să se trezească și să nu se ajungă ca o instituție ca Filarmonica din Arad să fie desființată, sau alte lăcașe de cultură, de care acest neam are acum atâta nevoie“ – Prof. Univ. Dr. Sabin Păutza.

Sabin Păutza

1965 – Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, specialitatea dirijat si pedagogie muzicala.

1970 – Absolvent Academia Muzicală „Chigiana” din Siena, Italia, specialitatea compozitie si dirijat orchestra cu Franco Donatoni, Franco Ferrara și Bruno Maderna

1995 – Doctor in Music –The London Institue for Applied Research, England

2005 – Doctor în Compoziție al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, din Cluj-Napoca

Carieră profesională

1966 – 1984 Asistent, apoi Lector universitar la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași

1987 – 2011 Director artistic și prim-dirijor al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra

2011 – prez. Conductor Emeritus for life – Plainfield Symphony Orchestra

1986 – 2005 Associate Professor la ATLAN INSTITUTE din New York

1984 – 2010 Profesor la New York University

2009 – 2014 Profesor la „St. Rose” University – Albany- N.Y

1991 – 2005 Profesor la Rutgers University – New Jersey

2005 – 2013 Profesor universitar – Universitatea ”Emanuel”din Oradea.

A concertat în cele mai mari săli din Statele Unite, Europa și Australia, printre care: „Carnegie Hall” din New York, „Santa Cecilia” din Roma, Richard Wagner „Jugendfestspieltreffen” din Bayreuth, „Chopin” din Varșovia, „Philarmonic Hall” din Sydney.

Premii și distincții

Premiul „George Enescu”, al Academiei Române.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Marele Premiu al Televiziunii Române.

Premiul de compoziție al „Concursului Internațional din Salt Lake City”, Utah.

Premiul „Rudolf Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani.

Marele premiu „Doctor Martin Luther King Jr.” pentru compoziție.

Activitatea sa internațională de dirijor și compozitor i-a adus în 1995 titlul onorific de Doctor în Muzică, acordat de Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra. De asemenea, în anul 2005 Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de Doctor în Muzică.

Este cetățean de onoare al orașului Plainfield din New Jersey și al orașului Reșița, precum și al județului Caraș-Severin.

Liceul de Artă din municipiul Reșița poartă numele „Sabin Păutza”.

Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al ASCAP; Uniunea Compozitorilor Americani si GEMA; Uniunea Compozitorilor din Germania.

Membru onorific al Consiliului de conducere al Institutului Biografic American.

Numele lui Sabin PAUTZA figurează în “Who’s Who in Music” (1988-2003) și în volumul “2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American. Compozițiile sale au fost înregistrate de către firma „Swift Music Group” din Statele Unite, în seria „Opera Omnia”, pe 15 CD-uri. De asemenea, editura muzicală „San Nicobian” din New York, i-a publicat în exclusivitate partiturile sale.

Facebook Comments