S-au tras la sorţi grupele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar 2022!

by Sorin Haut

Grupele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, care va avea loc la finalul acestui an, sunt echilibrate, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la Centrul de Expoziţii şi Congrese din Doha. Astfel, campioana mondială en titre, Franţa, va evolua în Grupa D, alături de Danemarca, Tunisia şi o echipă care va fi decisă în iunie dintre Peru, Emiratele Arabe Unite şi Australia. Brazilia, care are în palmares cele mai multe titluri mondiale, cinci, face parte din Grupa G, alături de Serbia, Elveţia şi Camerun. Echipa gazdă, Qatar, a fost inclusă în Grupa A, unde le avea ca adversare pe Ecuador, Senegal şi Olanda. Qatarul va juca meciul de deschidere, pe 21 noiembrie, contra Ecuadorului. Competiţia se va desfăşura între 21 noiembrie şi 18 decembrie, cu participarea a 32 de echipe, împărţite în opt grupe, primele două clasate calificându-se în optimi.

Favoritele nu au misiuni grele, Qatar şi Ecuador vor deschide turneul final

Ultimele trei participante la CM 2022 vor fi decise în luna iunie, când se vor juca două baraje intercontinentale şi unul european, care include echipa Ucrainei, meciul său fiind amânat din cauza războiului. Tragerea la sorţi a fost efectuată cu ajutorul unor foşti mari fotbalişti precum Cafu (Brazilia), Lothar Matthaeus (Germania), Adel Ahmed MalAllah (Qatar), Ali Daei (Iran), Jay-Jay Okocha (Nigeria), Rabah Madjer (Algeria) şi Tim Cahill (Australia), dar şi celebrul antrenor Bora Milutinovic (Serbia/Mexic). Ceremonia a fost condusă de fosta campioană mondială Carli Lloyd (SUA) şi fostul internaţional englez Jermaine Jenas.

Componenţa grupelor:

Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda;
Grupa B: Anglia, Iran, SUA, câştigătoarea play-off-ului european (Ţara Galilor – Ucraina/Scoţia);
Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia;
Grupa D: Franţa, câştigătoarea play-off-ului intercontinental 1 (Peru – Emiratele Arabe Unite/Australia), Danemarca, Tunisia;
Grupa E: Spania, câştigătoarea play-off-ului intercontinental 2 (Costa Rica – Noua Zeelandă), Germania, Japonia;
Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croaţia;
Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveţia, Camerun;
Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud. (agerpres)

Facebook Comments