S-au reunit alte trei divizionare terţe arădene. Lipova şi-a adus atacant

by Sorin Haut

După Progresul Pecica, cea mai grabită dintre formațiile arădene de Liga a III-a, din această săptămână au demarat pregătirile pentru noul sezon şi celelalte trei divizionare terţe din judeţul nostru. Cea mai bună dintre ele două sezoane la rând, viceliderul din „C4” Șoimii Lipova s-a reunit respectând întocmai protocolul impus de autorităţi pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. Astfel, Flavius Sabău, Marius Ciubăncan și Cătălin Bujor au condus primul antrenament pe terenul din Mândruloc. După ce a reuşit să îl repatrieze pe golgheterul Trabalka, în refacere după operaţia la ligamente, Radu Pop, preşedinte al secţiei de fotbal la Şoimii, a bătut palma şi cu Alexandru Moise, 25 de ani, fotbalist crescut de Axiopolis Cernavodă, grupare pentru care a evoluat până în 2018.

Constănţeanul Moise întăreşte atacul „şoimilor”

Moise a jucat apoi şi în Liga 2, la Farul Constanţa, el marcând de cinci ori în 15 meciuri şi fiind integralist în remiza cu UTA, 1-1, din decembrie 2018, când pe banca arădenilor stătea regretatul Ionuţ Popa. Apoi, din vara lui 2019 s-a transferat la Unirea Slobozia, în Liga a III-a, unde a marcat două goluri în şase partide. Reîntors în iarnă la Cernavodă, constănţeanul Moise nu a mai apucat să joace pentru prima sa formaţie şi iată-l acum la Şoimii Lipova, pentru care a semnat pe o perioadă de doi ani. Radu Pop anunţă că în pregătiri se vor afla şi o serie de juniori, dar se încearcă şi alte câteva transferuri, pentru întărirea lotului. O altă revenire importantă este cea a mijlocaşului Gherasim, refăcut după operaţia de anul trecut.

Crişul şi-a repatriat doi foşti jucători

CSM Reșița, Ripensia Timişoara (în dublă manșă), FC Zalău, Luceafărul Oradea (în dublă manșă) și Frontiera Curtici sunt echipele cu care lipovanii vor disputa amicale în această vară. Crişul Chişineu Criş s-a întors şi ea în iarbă, iar transferurile confirmate sunt cele anunţate şi de noi acum câteva zile, Gabriel Siminic şi Sebastian Budur optând pentru revenirea sub culorile „alb-albastre”. La reunire s-au prezentat 15 jucători, dar pe parcurs se mai pot alătura doi juniori, plus un mijlocaş cu experienţă. Crişul s-a despărțit până acum de fundașii Codrea și Onuțan și mijlocașii Balla și Ember. Primul amical este programat la sfârşitul acestei săptîmâni, împotriva  echipei de juniori U19 a celor de la UTA.

Doar plecări la Gloria Cermei…

Doar 14 jucători au fost prezenţi, la baza sportivă din Sînpaul, la reunirea celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei. „Sămădăii” au început antrenamentele sub comanda antrenorilor Flavius Moisă, Adrian Sasu şi Cristi Irimia, coordonați de directorul tehnic, Roland Nagy. Cu restanţe către jucători şi antrenori, Cermeiul s-a despărţit de fundaşul dreapta Udrea, în vreme ce tânărul Todoran, fotbalist ce aparţine de Viitorul Arad, este ca şi acontat de CFR Cluj II. În aceste condiţii, antrenorul Cermeiului îşi mai doreşte măcar doi juniori născuţi 2001, dar şi doi seniori, un fundaş central şi un atacant. UTA U19, pe 18 iulie, Unirea Sântana, 8 august și CSC Dumbrăvița, 14 august, sunt până acum adversarele confirmate din amicale.

 

 

Facebook Comments