S-au mai liniștit apele la UTA: doar patru jucători mai au COVID, meciul cu Botoşani se joacă!

by Sorin Haut

Utiștii răsuflă ușurați după ce în această seară au venit rezultatele retestărilor de astăzi,ca urmare a câtorva teste neconcludente la COVID-19 apărute miercuri. UTA rămâne cu doar patru fotbaliști infectați cu noul virus, Bustea, Iacob, Benga și Roumpoulakou. De asemenea, antrenorul Laszlo Balint și secunzii săi, Alin Pânzaru și Cezar Zanfir, sunt în izolare după ce au ieșit pozitivi la testare.

De pe lista bolnavilor dispare însă Cipri Rus, deși acesta era anunțat pozitiv la testele de la începutul săptămânii. Așadar, meciul UTA – FC Botoșani se joacă conform programării, luni, 22 februarie, ora 17:30, pe stadionul Francisc Neuman. Iată cum sună comunicatul celor de la UTA, care anunță că echipa își reia vineri activitatea:

„Astăzi, jucătorii echipei UTA ale căror rezultate au fost neconcludente la testarea de ieri au fost retestați. Toți jucătorii în discuție au ieșit negativi și, ca atare, activitatea echipei va fi reluată mâine. Jucătorii depistați pozitivi la testarea de ieri (Iacob, Simo și Benga) rămân în izolare, conform protocolului”, anunţă clubul UTA.

Facebook Comments