S-a stins fostul fotbalist Gheza Dodean, tatăl multiplei campioane europene Daniela Dodean

by Sorin Haut

Gheza Ioan Dodean, fost fotbalist și tatăl multiplei campioanei europene la tenis de masă Daniela Dodean, s-a stins din viață. A urcat la Ceruri la aproape trei ani de la despărțirea de soția sa, Florica Dodean. A fost un important fotbalist al Aradului, jucând mulți ani pentru Constructorul, dar și la Vagonul, fiind și un mare împătimit al pescuitului. În această grea încercare suntem alături de familie, cei patru copii, Daniela, Andreea, Cristian și Adrian, toți actuali sau foști jucători de tenis de masă. Dintre toți, doar Cristi este stabilit acasă, la Arad, în vreme ce Adi locuiește în Germania, Dana în Portugalia iar Andreea la Moscova, în Rusia.

Cu adâncă durere în suflet, anunțăm încetarea din viață a celui care a fost frate, tată și bunic Gheza Dodean. Serviciul de priveghere va avea loc in aceasta seara și mâine seara de la ora 20,la Casa Funerara Kuki, Strada Cocorilor nr4. Slujba de înmormântare va avea loc Vineri, 31 martie, ora 13”, a postat familia pe Facebook. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Facebook Comments