S-a stins din viață un fost utist. Tristețe în fotbalul arădean

S-a stins din viață un fost utist. Tristețe în fotbalul arădean
Seara zilei de 5 martie a venit cu o veste tristă pentru fotbalul arădean. Emerich Hirmler s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani, după ce a fost diagnosticat cu o boală gravă. Născut la 31 iulie 1959, Hirmler a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anilor ’70-’80, jucând pentru Strungul Arad (1977-1979), UTA (1979-1985 și 1986-1991) și Vagonul (1984-1986). A evoluat și în Divizia A, în sezonul 1980-1981, în tricoul „Bătrânei Doamne”. Fundaș central de meserie, a fost jucător de bază și a echipei de Old Boy’s a UTA-ei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!