S-A STABILIT TABLOUL PRINCIPAL AL BRD ARAD CHALLENGER. COPIL JOACA IN PRIMUL TUR CU UN BOSNIAC (FOTO)

by Sorin Haut

Astăzi s-a desfăşurat tragerea la sorţi a tabloului principal BRD Arad Challenger, turneu de tenis cu premii în valoare de 35.000 de euro, programat între 1 şi 8 iunie la „Activ Club”. Ţintarul a fost stabilit în prezenţa câtorva invitaţi speciali: tenismenul arădean Marius Copil, primarul Gheorghe Falcă, Nicola Carabenciov – directorul Executiv BRD-Groupe Société Générale, Cosmin Hodor – directorul de turneu şi Hans Juergen Ochs – supervizorul ATP. Încă din primul tur se anunţă meciuri foarte interesante, câteva avându-i în prim-plan chiar pe jucătorii români. Marius Copil, locul 151 ATP şi favorit 8 la Arad, va juca în runda inaugurală împotriva bosniacului Aldin Setkic, 300 ATP.

Marius Copil: „Sper să joc la fel de bine ca anul trecut”

Nu pot să spun că este un adversar foarte dificil, am mai jucat cu el o dată pe hard, atunci am câştigat. Ştiu că este înalt, dar pe zgură nu l-am mai văzut. Mă declar destul de mulţumit de ţintar, mai ales că până în semifinale nu pot întâlni jucători români. Sper să joc la fel de bine ca anul trecut, când am avut suportul unui public minunat. Îi aştept pe arădeni din nou la tenis, să ne putem bucura împreună”, a spus Marius Copil. Directorul turneului, Cosmin Hodor, a punctat prezenţa la Arad a unui număr mare de jucători din ţara noastră, printre care şi cei mai bine clasaţi români în ierarhia ATP: Victor Hănescu, locul 85 şi favorit 2, Adrian Ungur, locul 128 şi favorit 4 şi Marius Copil, locul 151, favorit 8.

Azi şi mâine se joacă calificări, marţi e turul 1!

În acest an, premiile sunt cu 20% mai mari, ceea ce înseamnă că acest turneu de la Arad se vrea a fi unul dintre cele mai bune în categoria challenger. Mulţumim în primul rând Primăriei Arad, partenerului nostru în organizare, BRD-Groupe Société Générale şi celorlalţi sponsori, care cu toţii contribuie la bunul mers al turneului”, a spus Cosmin Hodor. Să spunem că BRD Arad Challenger a debutat încă de astăzi, cu meciurile de pe tabloul de calificări, care vor continua şi în cursul zilei de mâine. Pe tabloul principal se va juca de marţi, când sunt programate meciurile din turul 1.

Intrare liberă la Baza Activ!

Activ Club va găzdui luni de la ora 10 “Kids Day”, sărbătoare dedicată copiilor, care a fost amânată  astăzi datorită ploii. Marius Copil şi alţi doi jucători vor schimba mingi cu puştii prezenţi la terenuri, pentru ca marţi cu începere de la ora 16 să aibă loc o sesiune de autografe. Iubitorii tenisului şi ai sportului în general sunt aşteptaţi la Activ Club, unde timp de o săptămână vom asista la “Micul Roland Garros”, cum este poreclit challengerul arădean. Intrarea este liberă pe tot parcursul turneului!

Meciurile de pe tabloul principal:

Pere Riba (Spania, 84, favorit 1) – Nikola Mektic (Croația)

Daniel Kosakowksi (SUA) – Ilija Bolzoljac (Serbia)

Alexandru Luncanu (WC) – jucător venit din calificări (Q)

Guido Andreozzi (Argentina, 148, favorit 7) – (Q)

Adrian Ungur (128 ATP, favorit 4) – David Guez (Franța)

Vasile Antonescu (WC) – jucător venit din calificări (Q)

Enrique Lopez (Spania) – Lucas Pouille (Franţa)

Patrick Ciorcilă (WC) – Gerald Melzer (Austria, 140, favorit 6)

Marius Copil (151 ATP, favorit 8) – Aldin Setkic (Bosnia)

David Souto (Venezuela) – Chase Buchanan (SUA)

Toni Androic (Croaţia) – jucător venit din calificări (Q)

A. Veic (Croaţia) – Franck Dancevic (Canada, 121, favorit 3)

D. Dzumhur (Bosnia, 129, favorit 5) – Radu Albot (Moldova)

Gonzalo Lama (Chile) – Emilio Gomez (Ecuador)

Victor Crivoi – Uladzimir Ignatik (Belarus)

Victor Hănescu (85, favorit 2) – Constantin Sturdza (WC).

Facebook Comments