S-a stabilit data alegerilor generale la AJF Arad

În cea mai recentă şedinţă a Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a fost stabilită data Adunării Generale. Astfel, pe 8 iunie, vom afla ce vor decide afiliaţii din fotbalul judeţean, în privința conducerii. Au de ales între continuitatea actualului preşedinte Adrian Lucaci sau o altă opțiune, care ar însemna schimbare. Tot în şedinţa de la mijlocul săptămânii s-a stabilit ca Liga a IV-a să se reia sâmbătă, 10 martie, conform programului iniţial. În fine, finala Cupei României, faza judeţeană, va avea loc pe 6 iunie.