Rușii au tras în ucrainenii care au ieșit să protesteze în Herson împotriva ocupației

by Andreea Radu

Soldații ruși au tras, miercuri, în manifestanții pașnici care au ieșit în Herson să protesteze împotriva ocupației rusești. Potrivit presei ucrainene, patru persoane au fost rănite, scrie digi24.ro.
În imaginile apărute pe rețelele sociale, pot fi observați zeci de protestatari care au ieșit în fața sediului administrației locale, ocupat de forțele rusești. Aceștia poartă drapelul Ucraineni și scandează împotriva rușilor. La un moment, rușii încep să tragă spre ei și să dea cu gaze lacrimogene.
Ulterior, în alte imagini, persoanele rănite primesc îngrijiri medicale în stradă. Potrivit presei din Ucraina, cel puțin patru persoane au fost rănite.
Armata Federaţiei Ruse a afirmat marţi seara că a făcut cuceriri teritoriale importante în estul şi sudul Ucrainei, printre care capturarea întregii regiuni Herson.
Însă, în pofida afirmaţiilor Moscovei, există informaţii contradictorii cu privire la controlul regiunii Herson.
Marţi mai devreme, comandantul militar ucrainean al regiunii a afirmat că linia de apărare se află în interiorul Hersonului şi că forţele ruse nu au reuşit să treacă de ea.
De asemnea, în zilele anterioare autoritățile ucrainene au declarat că rușii intenționează să organizeze un referendum în Herson pentru independența regiunii.

Facebook Comments