Rusia restrânge ceremoniile de 9 mai, din raţiuni de securitate

by Andreea Radu

MOSCOW, RUSSIA – MAY 09: Military vehicles attend the Victory Day military parade at Red Square on May 9, 2022 in Moscow, Russia. (Photo by Tian Bing/China News Service via Getty Images)

Rusia va limita pentru al doilea an consecutiv pe 9 mai ceremoniile de ziua aniversării victoriei sale împotriva Germaniei naziste, din raţiuni de securitate legate de conflictul din Ucraina şi de recentul atentat comis într-o sală de concerte la periferia Moscovei, relatează tvrinfo.ro.
Au fost anulate în special procesiunile „Regimentului nemuritor”, în care mii de ruşi defilează pe întreg cuprinsul ţării cu portrete ale apropiaţilor lor care au participat la luptele din al Doilea Război Mondial.
„Având în vedere ameninţările existente pentru securitatea publică, organizaţia decizională a „Regimentului nemuritor al Rusiei” a hotărât să nu desfăşoare procesiunea (…) cu prezenţă”, a declarat co-directoarea acestei organizaţii, Elena Ţunaeva, citată de agenţia Interfax. În schimb, ea a propus ca portretele veteranilor să fie expuse în mijloacele de transport public, în avioanele şi navele de linie, iar în spaţiul public să fie instalate „Galeriile amintirii”, ce poartă astfel de portrete.
Ministrul rus al educaţiei, Serghei Kravţov, a confirmat însă că în şcoli se vor desfăşura ceremonii, la care sunt invitaţi veterani din al Doilea Război Mondial şi participanţi la actualul conflict din Ucraina, prezentat de preşedintele Vladimir Putin drept o luptă împotriva neonaziştilor.
Este de asemenea menţinută şi tradiţionala paradă militară ce are loc în Piaţa Roşie din Moscova. În schimb, alte oraşe ruseşti şi-au anulat propriile evenimente.
În ultimele luni, zeci de atacuri cu drone ucrainene au lovit Rusia. Asasinate sau tentative de asasinat au vizat de asemenea mai multe personalităţi pro-Kremlin, iar serviciile de securitate ruse anunţă cu regularitate dejucarea unor atentate ori sabotaje.
Pe lângă toate acestea, 144 de persoane au fost ucise şi alte sute rănite într-un atac terorist comis pe 22 martie într-o sală de concerte la periferia Moscovei şi revendicat de gruparea Statul Islamic. Însă Moscova susţine că s-ar putea să fi existat şi o implicare ucraineană, mai ales că cei patru terorişti cetăţeni tadjici, în prezent arestaţi, s-au deplasat spre frontiera cu Ucraina după atac, dar încă nu a elucidat cu dovezi motivaţia atentatului şi nici dacă în spatele acestuia există şi alţi actori.

Facebook Comments