Rugbiştii arădeni reiau campionatul cu restanţa din Crâng

by Sorin Haut

RC Stejarul Buzău şi CS Universitatea Arad deschid noul an în Divizia Naţională la rugby, cele două echipe înfruntându-se în primul meci oficial din 2017, într-o restanţă din runda a 5-a a turului campionatului.
Confruntarea e programată sâmbătă, 18 martie, de la ora 10, pe stadionul Constructorilor din Buzău. Stejarul e pe 4 în clasament, cu 18 puncte, în vreme ce Aradul ocupă locul 6, cu 9 puncte adunate. Pentru arădeni va fi una din ultimele şanse de a emite pretenţii pentru play-off, 1-4.
În prima etapă a returului (25 martie), CSU Arad – echipă pregătită de Marian Grindei – va primi pe teren propriu, în Sînicolaul Mic, vizita liderului ligii secunde, CS Năvodari.

Facebook Comments