RUGBISTII ARADENI ISI PUN SPERANTE IN SEZONUL VIITOR: „OBIECTIVUL E CALIFICAREA IN PLAY-OFF”

by Sorin Haut

Divizionara secundă de rugby CS Universitatea Aurel Vlaicu începe pregătirea de iarnă pe 19 ianuarie, dată când „studenţii” se reunesc sub comanda lui Marian Grindei. Echipa arădeană îşi propune în februarie un cantonament în staţiunea Moneasa, în vreme ce la nivel de lot ar putea apărea 3-4 nume noi. „Revine Afloarei, demiu care a mai jucat la noi, dar ultima oară a fost la Bârlad, dar şi alţi câţiva băieţi tineri, de 19-20 de ani, unul dintre ei este fratele lui Farcaş. Cu o pregătire bună cred că putem face o figură frumoasă din primăvară încolo”, ne-a declarat antrenorul Aradului, Marian Grindei.

Stabilitate în tabăra universitară

Perspectivele sunt mult mai bune decât în anii trecuţi, atât din punct de vedere sportiv cât şi financiar, iar CSU Arad s-ar putea înscrie din primăvară în lupta pentru play-off: „Stăm mult mai bine atât la nivel de lot, cât şi din punct de vedere financiar, avem deja doi ani de stabilitate. Am încheiat anul trecut fără restanţe, suntem cu banii la zi, iar asta e foarte important. Obiectivul e calificarea în play-off, adică în primele patru locuri”, mai spune Grindei. Arădenii se reunesc la sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu, iar antrenamentele vor avea loc pe plan local. Startul noului sezon în Divizia Naţională de rugby se va da cel mai probabil în luna martie.

Facebook Comments