Roşu, după prima victorie în amicale: ”Succes de moral”

by Sorin Haut

Laurenţiu Roşu s-a declarat mulţumit după victoria cu 1-0, din amicalul cu CD Castellon, grupare de eşalon patru din Spania: ”Este o victorie bună, de moral. Indiferent că e 1-0, atunci când câștigi e bine, chiar dacă este meci amical. E important că am terminat meciul fără jucători accidentați pentru că a fost un meci destul de dur, cu un adversar de liga a patra iar între jucători au fost niște dueluri mai dure” a declarat tehnicianul arădenilor pentru site-ul clubului, uta-arad.ro. La fel ca în celelalte meciuri amicale, s-au folosit jucători care au evoluat mai puțin și pe diferite posturi.
”Am reușit să vedem în continuare jucători noi, pe care nu am putut să îi urmărim în competiție până acum, decât foarte puțin, mă refer la cei tineri. Am făcut și acest experiment cu Adili la mijlocul terenului, ținând cont că el poate juca și la mijlocul terenului. În a doua repriză l-am băgat și pe Polgar o perioadă de timp la mijlocul terenului. Am hotărât să nu-i introducem pe Strătilă, Chindriș și Gligor, cu ideea de a continua antrenamentele normale și de a-i folosi în meciul de sâmbătă” a încheiat Laurențiu Roșu, pentru sursa mai sus citată.
Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments