Roşu anunţă ambiţia UTA-ei: ”Nu vrem să ne oprim aici!”

by Sorin Haut

Ajunsă pe podiumul ligii secunde în urma unui șir de trei victorii consecutive, UTA e pe ultima sută de metri în procesul pregătirii confruntării cu Foresta și anunță că obiectivul sfârșitului de an e un nou succes.

”Ne bucurăm că am reușit să ajungem pe locul 3, după o perioadă petrecută pe la mijlocul clasamentului. Suntem mulțumiți, dar nu vrem să ne oprim aici. Dorim să continuăm victoriile și să mai urcăm dacă se poate. Suntem conștienți că nu va fi ușor. Dacă ne uităm la clasament, Juventus a câștigat multe meciuri și a primit doar cinci goluri, în momentul de față e favorită la promovare, iar acum e la o distanță considerabilă față de noi, șase puncte. Venim după o serie de trei victorii, ar fi extraordinar să încheiem anul cu o nouă victorie, am avea asigurat locul 3, și, în funcție de Juventus – Brașov, putem trece și pe 2. Dar nu vreau să mă uit la celelalte rezultate, ci la ce facem noi. Vrem să acumulăm cât mai multe puncte, iar în primăvară să ne menținem”, a remarcat antrenorul Laurențiu Roșu.

UTA – Foresta Suceava se dispută duminică, 11 decembrie, de la 11:00, pe arena ”Motorul”.

Clubul arădean anunţă că există bilete și pentru cei care n-au reușit să achiziționeze ”pachetul” pregătit în urmă cu aproape o lună. Explică directorul general Codru Grădinariu: ”Biletele cumpărate la pachet pentru meciul cu Poli sunt valabile, dar nu vor exista persoane care să nu poată să intre la acest ultim meci. Ne bucurăm că vremea ține cu noi, după cum se știe au existat, după meciul cu Timișoara, condiții care ne determine să ne gândim la amânarea meciuluim, însă iată că putem oferi șansa spectatorilor să vadă echipa pe podium, un lucru așteptat de toți suporterii și de noi”.

După meci, UTA se reunește la ”Taverna Pecicană” pentru o cină festivă, apoi intră în vacanță. Staff-ul tehnic și conducerea clubului au fixat reunirea pentru 15 ianuarie 2017. Anul începe cu două săptămâni de semicantonament pe plan local, când se fac și vizitele medicale, apoi urmează un stagiu extern, cel mai probabil în Spania.

Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments