Roșii contaminate cu pesticide, retrase de la comercializare

by Cristian Dobre

Monitorizarea reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale din producţia internă, realizată la laboratoarele de specialitate din Bucureşti şi Mureş, a identificat anul trecut reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise într-o singură probă de tomate din 675 analizate, roşiile fiind retrase de la comercializare, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform ultimului Raport privind Planul Naţional de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide din Fructe, Legume şi Cereale, în anul 2019, la Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale din Bucureşti s-au analizat 419 probe de tomate (412 probe tomate din cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru tomate în spaţii protejate), din care în 227 probe (54%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, în 192 probe (46%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 396 din 2005 şi nu au prezentat nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, iar într-o singură probă de tomate s-au identificat reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise, aceste tomate fiind retrase de la comercializare şi luându-se toate măsurile prevăzute de legislaţie.

De asemenea, în cadrul Laboratorului Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureş, în anul 2019, au fost analizate 256 probe de tomate, din care în 175 probe (68,36%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, iar în 81 probe (31,64%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin regulament şi nu au prezentat niciun risc pentru sănătatea consumatorilor.

„În anul 2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua programul de susţinere a tomatelor în spaţii protejate, iar pentru a creşte şi mai mult încrederea consumatorului în produsele provenite de la producătorii autohtoni a fost introdusă obligativitatea depunerii de către beneficiari la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a copiei Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi verificat de Oficiul Fitosanitar Judeţean din cadrul Autorităţii Naţionale Fitosanitare”, se arată în comunicatul instituţiei.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments