Românii vor putea semnala anonim tăieri ilegale de pădure, braconaj sau alte activități suspecte din fondul forestier, printr-o nouă platformă pregătită de Garda Forestieră Națională.
Anunțul a fost făcut de șeful instituției, George Gârbacea, care a explicat că măsura vine după ani în care sesizările anonime erau clasate automat din cauza lipsei datelor de identificare.
Potrivit acestuia, mulți oameni evitau să reclame furturile de lemn sau braconajul de teamă că ar putea fi identificați și intimidați în comunitățile din care fac parte.
Noua platformă, care va fi disponibilă pe site-ul instituției, le va permite cetățenilor să transmită informații fără să își dezvăluie identitatea. Garda Forestieră susține că toate sesizările care conțin indicii relevante vor fi analizate și pot duce la controale în teren.
„Orice cetățean care are o suspiciune poate să raporteze anonim, iar dacă sunt elemente relevante, vom merge în control”, a declarat George Gârbacea.
În paralel, Garda Forestieră pregătește și digitalizarea completă a controalelor. Inspectorii vor fi monitorizați printr-o platformă internă care va afișa în timp real locația verificărilor și activitatea desfășurată pe teren.
Conducerea instituției va putea vedea unde se află inspectorii și ce controale efectuează, iar sistemul va genera statistici și indicatori de performanță pentru fiecare structură din țară.
O altă noutate anunțată este posibilitatea ca persoanele care au făcut sesizări să participe la verificările din teren, fără a interveni însă în actul de control.
Șeful Gărzii Forestiere spune că măsura urmărește creșterea transparenței și a încrederii în instituție, în contextul numeroaselor acuzații potrivit cărora unele controale erau făcute superficial sau în alte zone decât cele reclamate.
Potrivit datelor Inventarului Forestier Național, fenomenul tăierilor ilegale a scăzut față de anii precedenți, însă milioane de metri cubi de lemn continuă să dispară anual din pădurile României.
Românii vor putea face reclamații anonime pentru tăieri ilegale și braconaj. Garda Forestieră schimbă regulile