Românii sunt profund divizați când vine vorba despre rolul Uniunii Europene în domeniul securității și apărării, arată datele celui mai recent Barometru INSCOP Research. Aproape jumătate dintre respondenți consideră că statele membre ar trebui să păstreze controlul total, în timp ce o proporție similară ar dori ca UE să preia mai multe atribuții pentru protejarea cetățenilor în cazul unor agresiuni militare.
Potrivit sondajului, 43,2% dintre români sunt de acord cu afirmația că „statele membre UE ar trebui să păstreze toate atribuțiile în materie de securitate și apărare”, în timp ce 41,7% susțin contrariul, respectiv ca Uniunea Europeană să aibă un rol mai important în acest domeniu. Un procent semnificativ, de 15,1%, nu a exprimat o opinie.
Susținerea pentru o implicare mai mare a UE este peste media națională în rândul votanților PNL și USR, dar și al tinerilor sub 30 de ani, indicând o diferență clară de percepție între generații și segmente politice.
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, explică această polarizare prin lipsa unei direcții clare în discursul public românesc privind securitatea:
„Părerile românilor privind rolul UE în materie de securitate și apărare sunt împărțite. Lipsa unei majorități clare indică un deficit de leadership simbolic. Nimeni în România nu a reușit să explice convingător ce înseamnă, concret și legitim, securitatea delegată. Sondajul măsoară mai degrabă confuzia strategică a elitei transmisă populației decât o opinie autonomă matur structurată.”
Potrivit lui Ștefureac, opinia publică oscilează între nevoia de protecție externă și reflexul de control național, într-un context geopolitic perceput ca tot mai periculos, fără ca românii să aibă un răspuns clar asupra garantului final al securității lor.
Metodologie:
Sondajul a fost realizat în perioada 12–15 ianuarie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane adulte, reprezentativ la nivel național. Datele au fost colectate prin interviuri telefonice (CATI). Marja de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un studiu lunar realizat la comanda platformei Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.