Românii beneficiază de analize gratuite pentru diagnosticarea bolii cronice de rinichi

by Andreea Radu

Unul din 10 români trăiește cu boală cronică de rinichi, însă, din cauza simptomelor care se manifestă târziu, afecțiunea este depistată abia în stadiile avansate. Anual, peste 37.000 de persoane sunt spitalizate cu acest diagnostic. Românii trebuie să ştie că au setul anual de analize pentru diagnosticarea din timp a bolii, astfel încât pacienții să aibă acces echitabil la tratamente și îngrijiri optime.
„Noul Contract Cadru introduce două analize care pot monitoriza starea de sănătate a rinichiului. Monitorizarea funcției renale poate fi făcută prin două analize foarte simple, vorbim despre estimarea filtrării glomerulare, iar cea de-a doua este raportul dintre albumină și creatinină. De anul trecut, de la 1 iulie, acest lucru este posibil şi în România – orice persoană adultă poate beneficia de un set gratuit de analize pentru diagnosticarea bolii, care acum fac parte din pachetul de bază de servicii medicale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.
La nivel mondial, Boala Cronică de Rinichi ocupă locul 7 în topul cauzelor de deces, iar specialiștii estimează că, dacă nu este abordată din timp, va deveni a 5-a cauză a mortalității, până în 2040. În prezent, în România, doar 10% dintre persoanele care suferă de BCR sunt diagnosticate în stadii incipiente.
Măsurile adoptate în 2023, de Ministerul Sănătății, pun în prim-plan medicul de familie. Acesta, alături de medicii din alte specialități, poate acționa decisiv în depistarea timpurie a bolii cronice de rinichi. Pe baza biletului de trimitere, laboratoarele efectuează gratuit testele pentru măsurarea ratei de filtrare glomerulară estimată și raportul albumină-creatinină urinară, scrie antena3.ro.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate