ROMANII AU SANSE MINIME SA OBTINA MAI USOR VIZE PENTRU STATELE UNITE

by Florian Popa

Șansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016 sunt minime. Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat, luni, că nu este foarte optimist cu privire la acest lucru din cauză că participanții români la acest program au o rată de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%.
„Legea americană cere ca participanții la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deși evoluția era în direcția bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% și, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program”, a afirmat Klemm, conform Agerpres.
Rata de refuz în cazul României este în acest moment „în jur de 10%”.
„Trebuie să explicăm românilor care sunt cerințele pentru a fi eligibili în obținerea unei vize de non-imigrant pentru a merge în SUA. Dacă am face o treabă mai bună pentru a explica românilor aceste cerințe, nu numai aici în București, dar în toată țara, i-ar putea descuraja într-un sens pozitiv să aplice pentru viză pe cei care este puțin probabil că se califică. Este foarte scump, nu este ieftin să aplici pentru viză și practic 10% dintre cei care aplică, nu numai că nu obțin viză, dar fac și o investiție financiară”, a susținut ambasadorul.

 

Sursa: b1.ro

Facebook Comments