Începând de miercuri, 25 februarie 2026, cetățenii români care călătoresc în Marea Britanie pentru turism, vizită sau șederi scurte trebuie să dețină Autorizația Electronică de Călătorie (Electronic Travel Authorization – ETA). Fără acest document digital, transportatorii sunt obligați să refuze îmbarcarea către Regatul Unit.
ETA permite șederi de până la șase luni și oferă posibilitatea unor călătorii nelimitate pe o perioadă de doi ani. Autorizația este însă legată de pașaport, iar în cazul schimbării acestuia, cererea trebuie refăcută.
Sistemul a fost introdus gradual de autoritățile britanice, iar acum devine obligatoriu pentru cetățenii din 85 de state, inclusiv pentru români.
Nu au nevoie de ETA cetățenii români care dețin și cetățenie britanică sau irlandeză și călătoresc cu pașaportul respectiv, cei care au statut de rezident settled sau pre-settled în cadrul EU Settlement Scheme, persoanele care dețin deja viză de studii sau muncă în UK, precum și diplomații acreditați. Cei cu statut de rezident trebuie să călătorească folosind pașaportul înregistrat în sistemul britanic.
ETA nu reprezintă viză de muncă, studii sau ședere pe termen lung.
Autorizația se obține online, prin aplicația oficială „UK ETA”, disponibilă în Google Play și App Store, sau pe site-ul guvernului britanic. Taxa este de 16 lire sterline. Solicitanții trebuie să furnizeze datele din pașaport, o fotografie digitală validă și să răspundă la câteva întrebări.
Procedura durează în general mai puțin de zece minute, iar răspunsul este, de regulă, rapid. Totuși, autoritățile britanice recomandă aplicarea cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de călătorie, în cazul în care sunt necesare verificări suplimentare.
Românii au nevoie de ETA pentru a intra în Marea Britanie. Documentul devine obligatoriu de azi