România se menține pe ultimul loc în UE la investițiile în cercetare și dezvoltare

În România s-au cheltuit, potrivit unui anunț făcut luni de Statistică, circa 8 miliarde lei (aproximativ 1,6 miliarde euro) în anul 2024, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, cea mai mică sumă dintre statele europene. Ca procent din PIB, cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,46% din PIB (în scădere față de nivelul de 0,51% din 2023), din care: 0,30% pentru sectorul privat și 0,16% pentru sectorul public. Media cheltuielilor de R&D în UE este de 2,26% și de peste 3% în țări precum Germania, Austria, Suedia sau Danemarca. Pentru comparație, Germania a cheltuit în 2024 circa 90 de miliarde de euro în cercetare-dezvoltare. Cheltuielile UE pentru cercetare și dezvoltare în raport cu PIB-ul au rămas mult sub raportul înregistrat de Japonia (3,44%), Statele Unite (3,45%) și Coreea de Sud, lider în clasament (4,96%). În 2023, cheltuielile Chinei s-au ridicat la 2,58%. Tot pentru o comparație, amintim că anul trecut divizia medicală a Johnson & Johnson a cheltuit 3,2 miliarde de euro (dublu față de toată România) în R&D. La sfârşitul anului 2024, ne mai spune INS, în România erau 50.579 salariați care îşi desfăşurau activitatea în cercetare-dezvoltare, în creștere cu 5,1% față de anul 2023. Țara noastră este pe ultimul loc din UE – și asta constant, de peste un deceniu, conform hotnews.ro. Motivele sunt vechi și interconectate. Iată 6 dintre ele: 1. Lipsă de viziune economică: nu am avut niciodată o strategie de dezvoltare bazată pe inovație. România a mizat, după 1990, pe: forță de muncă ieftină, investiții străine orientate spre producție, lohn, asamblare, outsourcing. Cercetarea nu a fost considerată motor economic. Nu există un obiectiv național de tipul „3% din PIB pentru Cercetare- Dezvoltare”, așa cum au țările care vor inovație. 2. Finanțare publică instabilă și fragmentată. Bugetele se schimbă anual, programele se desfințează sau se amână, iar granturile vin în valuri după o logică mai degrabă electorală. Cercetarea are nevoie de multianualitate, nu de „fonduri rămase la rectificare”. 3. Sectorul privat aproape inexistent în C-D .Companiile locale investesc puțin în inovație, au marje mici, operează în sectoare low-tech și fac mai degrabă cost-cutting decât R&D. 4. Birocrație masivă și sisteme de evaluare slabe. Cercetarea nu e doar subfinanțată, e și îngropată birocratic. Dosare, comisii, proceduri lente, evaluări necompetitive, granturi anunțate și apoi întârziate un an. Cercetătorii ies din sistem pentru că nu pot lucra – doar scriu hârtii. 6. Economie structural „low-tech”. Mai puțin de 10% din companiile românești sunt în sectoare mediu-înalt sau înalt tehnologizate. Fără industrie high-tech, nu există cerere pentru cercetare.