România s-a încurcat cu Irlanda de Nord, la debutul selecţionerului Mirel Rădoi

România s-a încurcat cu Irlanda de Nord, la debutul selecţionerului Mirel Rădoi
Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, la debutul lui Mirel Rădoi ca selecţioner. România a scăpat printre degete victoria, în ciuda faptului că a jucat mai bine de o repriză cu un om în plus. George Puşcaş (25) a marcat golul tricolorilor, iar Gavin Whyte a adus egalarea (86). Josh Magennis a fost eliminat în minutul 39, iar România a avut două bare în acest meci. România a început meciul în formula: 12. Ciprian Tătăruşanu - 4. Sergiu Hanca (5. Ionuţ Nedelcearu, 86), 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 3. Alin Toşca, 11. Nicuşor Bancu - 10. Alexandru Maxim, 22. Alexandru Cicâldău (8. Dan Nistor, 73), 23. Nicolae Stanciu - 14. Ianis Hagi (2. Alexandru Creţu, 56) - 9. George Puşcaş, 7. Denis Alibec. Tot în grupa României, Austria s-a impus aseară cu 2-1, în deplasarea din Norvegia.  Naţionala pregătită de Mirel Rădoi va juca următorul meci luni, 7 septembrie, cu Austria, în deplasare. Tot vineri s-au disputat şi ale meciuri în Liga Naţiunilor: Italia - Bosnia 1-1 şi Olanda - Polonia 1-0, ambele în Liga 1, grupa 1, Scoţia - Israel 1-1 şi Slovacia - Cehia 1-3, ambele în Liga B, grupa 2, Lituania - Kazakhstan 0-2 şi Belarus - Albania 0-2, ambele în Liga C, grupa 4.