România s-a chinuit în Kosovo, în preliminariile EURO 2024: salvați de Moldovan și VAR!

by Sorin Haut

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Kosovo, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Pe un teren foarte greu, îmbibat cu apă, România a obţinut un punct important, la capătul unui meci de mare luptă, în care cel mai bun om de pe teren a fost portarul Rapidului, Horaţiu Moldovan, fost la UTA. În minutul 69, Kosovo a înscris prin Zhegrova, cu capul la colţul scurt, din centrarea lui Celina, dar golul a fost anulat ulterior pentru ofsaid, la semnalarea arbitrajului video. România s-a chinuit teribil și a fost dominată copios pe final, când doar ezitările gazdelor în fața porții și imprecizia la finalizare, cu Muriqi ratând incredibil din prelungiri, din doar opt metri.

Ex-utistul Moldovan și arădeanul Man – titulari, primul a fost omul meciului

Pușcaș și arădeanul Man, în prima parte, Stanciu și Sorescu, în repriza secundă, au semnat ocaziile tricolorilor. România, care este neînvinsă după trei meciuri, având două victorii şi un egal, va juca următorul meci luni, în deplasare cu Elveţia, la Lucerna. România a jucat la Prishtina cu: Horaţiu Moldovan – 4. Cristian Manea, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 22. Mario Camora (23. Deian Sorescu, 23) – 6. Tudor Băluţă, 14. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 11. Ianis Hagi, 86) – 20. Dennis Man (21. Olimpiu Moruţan, 61), 9. George Puşcaş (7. Denis Alibec, 86), 17. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 62).  România rămâne neînvinsă și se menține pe locul 2 în grupa preliminariilor

Tot în grupa României, s-au înregistrat aseară următoarele rezultate: : Andorra – Elveția 1-2 (Vieira 67’ /Freuler 7’, Amdouni 32’), Belarus – Israel 1-2 (Ebong 16’ / Weissman 85’ – penalty, Gloukh 90+2’). “Tricolorii” se mențin pe locul doi în clasamentul Grupei I, cu 7 puncte. Elveția are maximum de puncte, 9. Israel are 4 puncte, iar Kosovo 3 puncte.

Clasamentul în grupa I din preliminariile EURO 2024

clasament romania kosovo
Foto: flashscore.ro

Pentru România urmează meciul din deplasare cu Elveția, pe 19 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul din Lucerna. Tot pe 19 iunie sunt programate meciurile Israel – Andorra și Belarus – Kosovo, ambele de la ora 21:45.

Facebook Comments