România, printre țările cu cele mai mari rate din Uniunea Europeană

by Florian Popa

Românii ajung să plătească rate între 500 și 800 de lei mai mult față de alți cetățeni din statele membre UE, conform unui studiu realizat pe baza datelor de la INS şi Eurostat de către AVBS Broker de Credite, companie care operează pe piaţa creditelor din România. Conform studiului, țările europene beneficiază de dobânzi mai mici, însă România, Ungaria şi Polonia sunt pe primele locuri privind ratele ridicate. Eurostat arată că dobânda anuală medie la creditele ipotecare din România este de 6,5%, în timp ce în zona euro este de 3,8%, conform b1tv.ro.
Această diferență se simte și la creditele de consum, unde în România rata dobânzii ajunge la 10,2%, în comparație cu media europeană care este cuprinsă între 5% și 6,5%. Țări precum Germania și Franța au dobânzi de aproximativ 5,5 și 6%, în timp ce Ungaria și Polonia au dobânzi asemănătoare României, de 9,8% și 9,5%.
Analiza a scos la iveală care sunt cauzele pentru care România are dobânzi ridicate. În primul rând este vorba despre rata inflației. România a avut una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din Europa, faţă de media europeană în anul 2023. De aceea, băncile încearcă să ajusteze dobânzile pentru a compensa riscurile economice.
Al doilea factor este percepţia de risc, deoarece economia românească este considerată mai riscantă faţă de cea a ţărilor din zona euro. Acest lucru duce la aplicarea unor marje de dobândă mai mari.
Al treilea factor determinant sunt costurile de finanţare. Băncile din România au acces la finanţare la costuri mai mari comparativ cu cele din Europa dezvoltată, iar acest lucru se reflectă în ratele dobânzilor oferite clienţilor.
„Informarea corectă şi optimizarea costurilor sunt esenţiale atunci când românii îşi fac planuri de creditare. Deşi dobânzile sunt mai ridicate, există soluţii pentru a reduce aceste costuri, prin comparaţii atente şi servicii de brokeraj. Refinanţarea sau negocierile directe cu banca pot face o diferenţă considerabilă pe termen lung”, a declarat Valentin Anghel, CEO AVBS Broker de Credite, citat în analiză.

Facebook Comments