România, pe primul loc în topul ţărilor unde poţi să călătoreşti cu animalele de companie

by Andreea Radu

România este pe primul loc când vine vorba de cea mai bună destinaţie pentru vacanţa alături de blănoş, potrivit unui site de turism european. Recomandată este în special zona Transilvaniei, unde sunt cele mai multe pensiuni, restaurante și hoteluri care acceptă și prietenii necuvântători. Restaurantele, cafenelele sau hotelurile care permit cazarea turiștilor alături de animalele lor de companie sunt din ce în ce mai numeroase, scrie antena3.ro.
Cluj-Napoca, Sighișoara, Oradea, Brașov și Sibiu sunt doar câteva orașe în care există numeroase spații special amenajate pentru prietenii necuvântători.
În aceste zone sunt peste 100 de unități de cazare ce aplică politicile pet-friendly. Așa se explică și numărul din ce în ce mai mare de turiști străini care vin la noi în țară.
Tot în acel clasament, regiunea din țara noastră e lăudată și pentru peisajele sale, pentru zonele vaste care încântă turistul și care lasă spațiu suficient patrupedului pentru a alerga cât îl țin lăbuțele.
Turiștii pot merge cu câinii lor să vadă castele, așezări medievale sau centrele istorice ale orașelor și în câteva muzee.

Facebook Comments