România, pe locul 77 în lume privind inegalitatea între sexe

by Cristian Dobre

România ocupă locul 77 din 145 de ţări privind inegalitatea între sexe, iar specialiştii prevăd că, la nivel mondial, aceste decalaje între bărbaţi şi femei ar putea dispărea abia după 118 ani, potrivit unui studiu realizat de World Economic Forum.

Studiul internaţional a luat în calcul participarea economică şi oportunitatea, realizările educaţionale, speranţa de viaţă şi puterea politică.

În acest context, Asociaţia Happy Moms a încurajat peste 6.000 de femei din România, majoritatea dintre ele tinere mămici, să pornească pe drumul antreprenoriatului, organizând timp de 6 ani conferinţe şi ateliere de lucru, care au ca scop creşterea competitivităţii doamnelor în mediul de afaceri.

„În cei 6 ani de când lucrăm îndeaproape cu femeile pentru a-şi transforma hobby-urile în afaceri sustenabile, am putut observa că acestea au făcut progrese semnificative. Putem spune, fără teama de a greşi, că doamnele din România au reuşit să stingă acest decalaj dintre sexe, însă pentru a deveni din ce în ce mai competitive în mediul de afaceri au nevoie de mai multă încredere în forţele proprii, mai mult curaj, de o structură de business şi de modele de performanţă în afaceri. Din păcate, mediul educaţional din România se focusează pe educaţia antreprenorială doar în cadrul facultăţilor de profil, cultura în afaceri fiind aproape inexistentă în rândul doamnelor în special, însă credem cu tărie că există un mare potenţial. De ce? Pentru că la ora actuală, 36% dintre firmele noi din România sunt înfiinţate de femei, mult peste media Uniunii Europene, de 26%. Totodată, peste 240.000 de firme înfiinţate de doamne generează peste 740.000 de locuri de muncă”, a declarat Dana Lupşa, preşedintele Asociaţiei Happy Moms, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Totodată, antreprenoarele au devenit unite şi împreună contribuie cu timp şi resurse financiare la două programe de educaţie financiară prin teatru şi poveste, pentru copii şi educaţie antreprenorială pentru tineri. În doar un an, peste 800 de copii au beneficiat de programul de educaţie financiară – carte, teatru şi ateliere.

„În timpul pandemiei, mămicile-antreprenor au dovedit că se pot adapta imediat noilor condiţii şi unele chiar şi-au mărit cifrele de afaceri. În plus, prin efortul voluntar al membrelor comunităţii, a fost demarat inclusiv un grup de suport emoţional şi au fost puse la dispoziţia comunităţii zeci de webinarii gratuite şi sute de ore de servicii de consultanţă în afaceri oferite gratuit celor peste 1500 de femei din comunitate.

În ultimele două săptămâni, comunităţile de mămici-antreprenor au crescut cu sute de membre noi, numai în Braşov peste 400.

Începând de luni, 15 iunie, Asociaţia Happy Moms demarează, în comunităţile din toate oraşele în care activează, un program gratuit de dezvoltare, promovare şi conexiune ale afacerilor, pentru a susţine şi mai profund comunităţile de femei-antreprenoare.

„Programul constă în 7 săptămâni tematice dedicate afacerilor – de la networking şi conectare, la promovare, de la răspunsuri oferite exclusiv de specialişti, la bugete personale, de la dezbateri cu psihologi pe teme de business feminin, la recomandări şi articole utile, venite tot de la specialişti”, se mai arată în comunicatul asociaţiei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments